Încă o lovitură dură pentru Igor Dodon. Decizia Curții de Apel din Republica Moldova

Magistraţii Curţii de Apel au respins luni recursul avocaţilor în cazul fostului președinte Igor Dodon.

Fostul preşedinte prorus al Republicii Moldova, Igor Dodon rămâne în arest la domiciliu.

Totodată, magistraţii au respins şi cererea procurorilor care au solicitat aplicarea unor restricţii suplimentare în privinţa lui Dodon, inclusiv interzicerea convorbirilor telefonice.

Procurorul de caz, Petru Iarmaliuc, a declarat presei că a prezentat probe noi privind riscurile de ingerinţă în urmărirea penală, distrugerea de probe, săvârşirea de noi infracţiuni şi interacţiunea cu alte persoane implicate în cauza penală.

“În perioada 26 mai – 10 iunie, de pe telefonul mobil de care s-a folosit Igor Dodon au fost efectuate 700 de apeluri, 36 de mesaje, peste 600 de conexiuni la internet. Organul de urmărire penală nu cunoaşte cu ce persoane a interacţionat. Posibil şi cu persoanele implicate în cauza penală”, a afirmat Petru Iarmaliuc.

Igor Dodon, în prezent preşedinte de onoare al Partidului Socialiştilor (de stânga, prorus), pe care l-a fondat, a fost reţinut la data de 24 mai. Ulterior, în 26 mai, printr-o decizie a Judecătoriei Chişinău, acesta a fost plasat în arest la domiciliu.

Fostul preşedinte socialist este bănuit de îmbogăţire ilicită, corupere pasivă, finanţare ilegală a partidului şi trădare de ţară. În dosar mai sunt vizaţi mama lui Igor Dodon, soţia sa, precum şi cumnatul său, Petru Merineanu, care se află în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13 din Chişinău. La fel, Dodon are statut de învinuit în dosarul “Energocom”.

Lucian Ionescu 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *