S-a stabilit data înmormântării lui Mihail Gorbaciov. Unde va avea loc ceremonia funerară

Trupul neînsuflețit al ultimului președinte sovietic, Mihail Gorbaciov, va fi înmormântat sâmbătă, 3 septembrie 2022 în Sala Coloanelor a Casei Sindicatelor din Moscova, rezervată personalităţilor ilustre.

Tot acolo a fost depus şi trupul lui Stalin la moartea acestuia în anul 1953, iar mai înainte şi fondatorul URSS, Vladimir Ilici Lenin, a avut funeraliile în acelaşi loc. Ultimul politician rus a cărui ceremonie funerară a fost organizată în acea sală este Vladimir Jirinovski, decedat anul acesta în aprilie.

”Capela va fi deschisă publicului între 10:00 şi 14:00, orele Moscovei”, a declarat agenţiei EFE un membru al Fundaţiei Gorbaciov. Mihail Gorbaciov va fi înmormântat alături de soţia sa, Raisa, decedată în anul 1999. ”Aceasta a fost o decizie a familiei”, precizează aceeaşi sursă.

Potrivit anunţului fiicei lui Mihail Gorbaciov, înmormântarea va avea loc de asemenea sâmbătă, la cimitirul Novodevici din Moscova.

Zeci de politicieni de rang înalt, scriitori şi intelectuali ruşi sunt înmormântaţi în acest cimitir creat în secolul al XVI-lea, printre ei fiind şi Boris Elţîn, primul preşedinte al Rusiei după destrămarea URSS şi rival al lui Mihail Gorbaciov.

Însă, dintre preşedinţii sovietici, Nikita Hruşciov este singurul înmormântat acolo, majoritatea odihnindu-se între zidurile Kremlinului.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat anterior miercuri că preşedinţia rusă va decide în cursul zilei dacă Mihail Gorbaciov va avea parte de funeralii de stat.

Peskov a mai declarat că preşedintele Vladimir Putin urmează să decidă de asemenea dacă va participa la funeralii.

Kremlinul l-a descris miercuri pe Mihail Gorbaciov drept un om de stat care a schimbat istoria lumii, dar i-a reproşat în acelaşi timp ”romantismul” său cu privire la posibilitatea unei apropieri de Occident.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *