Un nou semnal de alarmă la ONU. Beijingul să fie tras la răspundere pentru “genocid”

Ultimul raport ONU, care a fost dat publicității la finalul lunii august, precizează că Beijingul trebuie să fie tras la răspundere pentru crimele împotriva umanităţii comise de autorităţile chineze.

În acest sens, secretarul de stat al SUA Antony Blinken a salutat joi raportul ONU privind presupuse încălcări ale drepturilor omului în regiunea Xinjiang din China.

“Acest raport întăreşte şi reafirmă îngrijorările noastre profunde cu privire la genocidul în curs şi crimele împotriva umanităţii comise de autorităţile chineze” împotriva minorităţii musulmane uigure, a spus Blinken, potrivit unui comunicat.

În pofida presiunilor din partea Beijingului, care a denunţat cu fermitate raportul, Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR) a publicat miercuri seara acest raport mult aşteptat privind situaţia din Xinjiang.

Raportul ONU evocă posibilitatea unor “crime împotriva umanităţii” în regiune, dar nu se referă în mod specific la genocid.

“Vom continua să tragem la răspundere autorităţile chineze şi să le cerem să-i elibereze pe toţi cei deţinuţi fără justificare… şi să fie permis accesul nerestricţionat anchetatorilor independenţi în Xinjiang, Tibet şi China”, a afirmat şeful diplomaţiei americane.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut joi Chinei să “urmeze recomandările” din raportul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, care evocă crime împotriva umanităţii în regiunea chineză Xinjiang, a indicat purtătorul său de cuvânt.

Raportul publicat miercuri “confirmă ceea ce secretarul general spune de mai mult timp despre Xinjiang: că drepturile omului trebuie să fie respectate şi comunitatea uigură trebuie să fie respectată”, a declarat Stéphane Dujarric.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *