O firmă românească are cel mai bun progres la construcția de autostrăzi, drumuri și poduri din țară

Foto: Facebook UMB

Dintre constructorii de autostrăzi, drumuri și poduri din România, cel mai mare progres și locul fruntaș în clasament a fost obținut în luna iulie 2022 grupul UMB, aparținând lui Dorinel Umbrărescu. Grupul românesc a raportat un avans de opt puncte procentuale pe tronsonul al III-lea al drumului expres Craiova – Pitești (DEx12), șosea de viteză care a ajuns la un grad de realizare de 36%, potrivit datelor de pe site-ul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Pe a doua poziție se situează turcii de la Alsim Alarko, cu un progres de 4,68 puncte procentuale pe lotul 2 din Autostrada de Centură București Sud (A0 Sud). Gradul de execuție pe tronsonul dintre Vidra și Bragadiru a crescut la 63%.

Podiumul este completat de italienii de la WeBuild, cu un avans de 4,34 puncte procentuale la mega-podul de la Brăila, ce ar urma să fie inaugurat chiar anul acesta, conform estimărilor oficiale. Stadiul lucrărilor la acest proiect a ajuns la 76,37%.

În clasament urmează austriecii de la Porr, care au ajuns după o creștere de 4,27 puncte procentuale la un grad de execuție de peste 78% pe lotul 1 din Autostrada Sibiu – Pitești. Și prima secțiune (13 km) din cel mai important proiect rutier al României urmează să fie inaugurată la finalul anului, potrivit prognozelor oficiale.

Mai departe, grecii de la Aktor au raportat un progres de 3,41 puncte procentuale pe lotul 3 al A0 Sud. Astfel, tronsonul cuprins între Bragadiru și Joița este realizat în proporție de peste 13%.

Turcii de la Alarko revin în top, cu un avans de 2,21 puncte procentuale și pe lotul 1 din A0 Sud. Lucrările pe acest tronson dintre Glina și Vidra au un grad de execuție de 45%.

Italienii de la WeBuild au marcat la rândul lor un progres de 1,20 puncte procentuale pe lotul 5 Pitești – Curtea de Argeș din Autostrada Sibiu – Pitești. Lucrările pe această secțiune au depășit stadiul fizic de 13%.

Și italienii de la Tirrena Scavi au înregistrat un avans de peste 1 punct procentual pe lotul 1 al DEx12 Craiova – Pitești. Aici, lucrările sunt realizate în proporție de peste 52%.

Pe șantierele Nurol și UMB din Autostrada Transilvania (A3) și Drumul Expres Brăila – Galați, datele nu au fost actualizate.

Ileana Kiss

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *