Slujbă de recunoștință la moartea Reginei Elisabeta a II-a. Noului rege Charles al III-lea i s-a intonat imnul „Dumnezeu să-l ocrotească pe Rege!”

Pentru prima dată după decesul Reginei Elisabeta a II-a, la Londra s-a intonat noul imn: Dumnezeu să-l ocrotească pe Rege! God save the King! Imnul, ca și multe altele, vor fi schimbate, odată cu venirea noului rege, Charles al III-lea.

Imnul, cu modificarea de la regină la rege, a fost intonat la slujba de Recunoștință, care a avut loc la catedrala St.Paul, în memoria Elisabetei a II-a.

Au venit la slujbă premierul, miniștri, parlamentari, primarul Londrei.

Dar marea majoritate a celor prezenți la slujba recunoștinței au fost oameni de rând. Printre londonezii care, pur și simplu, au vrut să asiste la serviciul religios, au fost foarte mulți tineri.

Regele Charles al III-lea şi-a exprimat totodată, în primul său discurs televizat către națiune, ca suveran, “dragostea” pentru fiul său Harry şi soţia Meghan, un gest semnificativ către cuplul care a avut o relaţie tensionată cu restul familiei regale.

Charles al III-lea, până acum prinț de Wales (Țara Galilor), le-a acordat vineri titlurile de prinţ şi prinţesă de Walles fiului său cel mare William şi soției acestuia,  Kate. Suveranul dă astfel mai departe titlurile pe care el şi Diana le-au deţinut.

“Cu Catherine alături de el, noii noştri prinţ şi prinţesă de Walles vor continua să inspire şi să conducă conversaţiile naţionale, ajutând la aducerea celor marginali în centru, acolo unde pot primi un ajutor vital”, a spus Charles al III-lea.

William va prelua de altfel și titlul de Duce de Cornwall. Anunțul a fost făcut într-un comunicat difuzat vineri de Ducatul de Cornwall. Și contul oficial de Twitter al Ducilor de Cambridge,  Prințul William și Kate Middleton, a fost actualizat cu noua titulatură: Ducele și Ducesa de Cornwall și Cambridge.

“Vreau de asemenea să-mi exprim dragostea pentru Harry şi Meghan în contextul în care ei continuă să-şi construiască viaţa în străinătate”, a spus suveranul, ale cărui relaţii cu fiul său mai mic s-au degradat foarte mult după ce acesta s-a desprins de Casa Regală.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *