Scandalul burselor sociale pentru elevi a ajuns la Avocatul Poporului. „Se menţin şi se vor adânci inechităţile”

Avocatul Poporului consideră că eliminarea burselor sociale pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate este “surprinzătoare” şi “nedreaptă”.

“Prin Ordinul ministrului Educaţiei nr. 5379/2022 pentru aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar au fost eliminate bursele de ajutor social acordate elevilor din mediul rural care merg la liceu în altă localitate. Decizia de a elimina această categorie de burse sociale este pe cât de surprinzătoare pe atât de nedreaptă, având în vedere că ea afectează elevii din mediul rural care sunt nevoiţi să meargă în altă localitate la liceu, pentru că nu au în cea de domiciliu o astfel de instituţie de învăţământ. Mai mult, ea a nu fost anunţată public de Ministerul Educaţiei, astfel cum acesta avea obligaţia legală, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată”, se arată într-un comunicat al Avocatului Poporului.

În opinia Avocatului Poporului, prin eliminarea acestor burse “se menţin şi se vor adânci inechităţile” între elevii din mediul rural şi cei din mediul urban, ceea ce “contravine” chiar Proiectului România Educată, care evidenţiază “în mod expres” principiile care fac referire la echitate.

Avocatul Poporului subliniază că, indiferent de locul în care s-au născut, de situaţia economică a familiei sau de etnie, toţi copiii au dreptul la educaţie de calitate, iar acestora trebuie să le fie asigurate şanse egale la educaţie şi ulterior la acces pe piaţa muncii.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat sâmbătă că asigurarea gratuităţii transportului elevilor şi bursele sociale “sunt de maximă importanţă pentru Guvernul României” şi sunt asigurate de la bugetul de stat.

“Asigurarea gratuităţii transportului elevilor şi bursele sociale sunt de maximă importanţă pentru Guvernul României şi sunt asigurate, fiecare în parte, de la bugetul de stat! Bursa socială este pentru elevi aflaţi în dificultate din punct de vedere socio-economic sau medical. (…) Toţi elevii care învaţă într-o altă localitate decât cea de domiciliu au asigurat de la bugetul de stat decontul transportului între localitatea de domiciliu şi şcoală, separat de bursele acordate pentru sprijin socio-economic şi/sau medical sau de bursele acordate pentru performanţa şcolară”, a scris Cîmpeanu, pe Facebook.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *