Alianță între Marea Britanie și Japonia împotriva Chinei. Ce vrea premierul britanic Lizz Truss

La reuniunea care are loc la New York, în cadrul Adunării Generale a ONU, premierul britanic Liz Truss și-a dat mâna cu omologul său japonez Fumio Kishida pentru a contracara acțiunile Chinei împotriva Taiwanului.

“Prim-ministrul a condamnat recentele provocări ale Chinei la adresa Taiwanului, care ameninţă zona economică specială a Japoniei”, se arată într-un comunicat.

“(Cei doi) lideri au hotărât să lucreze împreună pentru a aborda ameninţarea strategică reprezentată de China”, conform aceleiaşi surse.

Truss şi Kishida au convenit asupra importanţei ca democraţiile să colaboreze, inclusiv în cadrul instituţiilor internaţionale, precum G7, pentru a limita ameninţările economice şi de securitate din partea “regimurilor autoritare”, se spune în comunicat.

Liz Truss, care s-a întâlnit şi cu preşedintele francez Emmanuel Macron la New York, intenţionează să folosească prima sa deplasare în străinătate de la preluarea mandatului de premier, pe 6 septembrie, pentru a anunţa acordarea unui ajutor suplimentar de miliarde de lire sterline Ucrainei, pentru ca această ţară să continue să se apere împotriva invaziei ruse. 

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *