Unui cărturar sas, văduv și tată a cinci copilași, i-a fost curmată viața pentru „crima” de a-și fi iubit aproapele prigonit

Ziua de 30 septembrie aduce cu ea înțelesuri deosebit de grele și pline de responsabilitate, pentru jertfele făcute chiar și de către unii străini, pe lângă iluștri înaintași naționali, în sprijinul prezentului românilor. La 30 septembrie, Adunarea sașilor de la Sibiu a adoptat rezoluţia de la Blaj, arătându-și prin aceasta acordul și solidaritatea cu cauza națiunii române, aflate într-o chinuitoare subjugare. Se întâmpla în anul 1848.

Portret fotografic al lui Stephan Ludwig Roth

Deși i se promisese aministia, pastorul și cărturarul sas, Stephan Ludwig Roth, a fost arestat, la 21 ianuarie 1849, de revoluționarii maghiari, la ordinul lui Lajos Kossuth, iar „Tribunalul de sânge” al nobililor de la Cluj l-a judecat şi l-a condamnat la moarte prin împuşcare, găsindu-l vinovat de „înaltă trădare”. Adevăratul motiv al condamnării l-au constituit ideile şi activitatea sa pentru apărarea românilor împotriva regimului opresor practicat de nobilimea maghiară. Pastorului Stephan Ludwig Roth îi murise soţia şi pentru a avea grijă de cei cinci copii rămaşi fără mamă, s-a întors din Țara Românească, unde se refugiase pentru a scăpa de furia ucigașă a revoluționarilor pașoptiști antiromâni. A avut şi promisiunea de amnistie din partea generalului pro-maghiar Joseph Bem, însă liderul maghiar Lajos Kossuth n-a ţinut cont de aceasta şi a dispus arestarea învățatului sas, care a făcut opinie separată, în favoarea națiunii române.

Jertfa sa se alătură celor aproximativ 40 000 de români uciși de revoluționarii maghiari, după preluarea controlului asupra Transilvaniei, de la autoritățile austriece (habsburgice).

Istoricul luptei pastorului Roth pentru cauza românilor

În contextul istoric al anului 1848 și al deciziei Dietei nobiliare, în care nu era acceptat niciun român, națiune majoritară în Transilvania, de a alipi provincia la Ungaria, avea să intre în luptă pastorul Stephan Ludwig Roth, urmându-şi crezul că dreptatea era de partea românilor. Prin urmare, cugetul îl îndemna să le fie alături în acele momente de cumpănă în care se aflau.

Marea Adunare Populară de la Blaj, întrunită în 3/15 mai 1848, care a pus bazele ideologice şi organizatorice ale luptei pentru emanciparea socială şi naţională a românilor ardeleni l-a avut şi pe el printre participanţi, alături de Simion Bărnuţiu, Avram Iancu, Aron Pumnul şi ceilalţi corifei ai naţiunii române din acel timp. Aici, la această adunare de peste 40 000 de oameni, Roth a văzut deşteptată conştiinţa românilor şi hotărârea lor, de a sfărâma lanţurile iobăgiei şi de a-şi lua soarta în propriile mâini, ca naţiune cu drepturi istorice în pământul Transilvaniei. Printre altele, ei au cerut ca de acum înainte să fie numiţi români, întrucât numele de „valah” sau de „olah” dobândise în secole de umilinţe şi de batjocură la care au fost supuşi un sens peiorativ. „…un popor întreg are dreptul să spună cum vrea să fie numit” scria Roth atunci într-un articol intitulat Adunarea românilor de la Blaj şi publicat în ziarul Foaie suplimentară la Vestitorul Transilvan. Pentru coordonarea acţiunilor ce urmau să se desfăşoare la Blaj se constituie Comitetul Naţional Român, cu sediul la Sibiu, preşedinte fiind ales episcopul ortodox Andrei Şaguna.

După cum arată profesorul Alexandru Amititeloaie, într-un articol, în rândul saşilor nu era o atitudine unanimă în ceea ce priveşte alipirea Transilvaniei la Ungaria. Saşii din Sibiu erau sceptici că într-o Ungarie mare în care se proiecta să fie o singură naţiune şi o singură limbă oficială li se vor mai respecta dreptul la identitate. Intuiau că maghiarizarea nu-i viza doar pe români şi că, mai de vreme sau mai târziu, le va veni şi lor rândul. Încrezători în această uniune erau în schimb saşii din Braşov şi din Sighişoara. Nemulţumiţi de modul cum au fost trataţi de habsburgi, ei sperau că într-o Ungarie democratică şi constituţională vor beneficia de egalitate cu toţi ceilalţi locuitori. Faţă de această percepţie confuză, Roth a înţeles că este de datoria sa să atragă atenţia şi să aducă lămuriri convingătoare că într-o Ungarie, aşa cum o proiectau revoluţionarii maghiari, existenţa naţională a saşilor este periclitată.

Roth este prezent şi la cea de a doua Adunare populară de la Blaj din 13/25 septembrie 1848, unde s-a respins categoric unirea silită a Transilvaniei cu Ungaria. S-a cerut totodată constituirea unei Diete şi a unui guvern provizoriu, proporţional cu structura etnică a populaţiei din Transilvania. Adunarea saşilor din Sibiu a adoptat la 30 septembrie rezoluţia de la Blaj, luând astfel loc de partea dreptății românilor.

Sub conducerea Comitetului Naţional Român, s-a trecut la punerea în practică a principiului autodeterminării hotărât la Blaj, la organizarea administrativă şi militară a Transilvaniei pe cale democratică. S-au constituit prefecturile şi legiunile, organe politico-administrative şi militare cu rol de a asigura autoguvernarea naţională. Roth a fost numit comisar imperial plenipotenţiar în 13 sate de pe Târnave, pledând pentru frăţie, egalitate în drepturi, desfiinţarea iobăgiei fără răscumpărare, fără jafuri şi spânzurători. În satele aflate sub coordonarea sa a dispus desfiinţarea obligaţiilor feudale.

Cum a ajuns un pastor luteran, apostol al românilor

Stephan Ludwig Roth s-a născut în Mediaş, la 24 noiembrie 1796, într-o familie de saşi, tatăl său, Gottlieb Roth, fiind pastor luteran.  Dotat cu o capacitate intelectuală ieşită din comun şi beneficiind de o educaţie orientată spre învăţătură, tânărul Stephan a urmat studiile primare la Mediaş, apoi cele liceale la Sibiu, iar cele superioare la Tübingen (Baden-Württemberg, Germania). La 24 de ani îşi susţine, la aceeaşi universitate, teza de doctor cu titlul „Esenţa statului”, un subiect de cercetare considerat în epocă destul de îndrăzneţ, dacă nu chiar revoluţionar. O altă temă de cercetare care l-a atras a fost „Egalitatea limbilor şi naţionalităţilor”.

După absolvirea studiilor şi obţinerea titlului de doctor în ştiinţe, Stephan Ludwig Roth revine în ţară şi este numit profesor şi director la liceul săsesc din Mediaş. Ideile sale iluministe vin în contradicţie cu regimul despotic existent în Transilvania şi pentru că poziţia socială îi permitea să le răspândească mai ales în rândul tinerilor ceea ce prezenta un pericol pentru puterea imperială, autorităţile l-au înlăturat din învăţământ. Devine predicator şi pastor la Mediaş, apoi la Nemşa şi Moşna.

Această ocupaţie îi permite să aibă contact cu oamenii, mai ales cu ţăranii, să le cunoască viaţa şi necazurile pe care le îndurau, nedreptăţile şi umilinţele la care erau supuşi de către autorităţi. Starea precară a acestei categorii sociale îl inspiră să-şi valorifice cunoştinţele dobândite în urma studiilor făcute şi să propună soluţii pentru a se practica o agricultură mai eficientă. A elaborat mai multe scrieri pe această temă, propunând ca soluţii, printre altele, comasarea suprafeţelor agricole, prelucrarea pământului prin metode noi care să dea mai mult randament, utilizarea plugului de fier, înfiinţarea de ferme, după model occidental, construcţia de drumuri şi căi ferate etc.

Ca om al cărţii şi conştient de rolul pe care-l are învăţământul în luminarea conştiinţei, în combaterea stării de înapoiere şi sărăcie, Stephan Ludwig Roth a acordat o atenţie specială şcolii, ocupându-se în mod direct de înfiinţarea de şcoli la sate, precum şi a unei şcoli pedagogice pentru pregătirea dascălilor. Şi aceste preocupări sunt o dovadă de necontestat că prin spiritul şi educaţia sa, prin structura sa umanistă, el a fost apropiat de românii ardeleni, le-a înţeles necazurile ce le îndurau din partea unui regim nedrept şi a încercat să-i apere împotriva abuzurilor şi să-i ajute cu priceperea şi putinţa sa. 

Chiar dacă nu se ajunsese încă la odiosul dualism din 1867, când procesul de maghiarizare în Transilvania avea să capete dimensiuni apocaliptice, măsuri pe această linie au preocupat autorităţile maghiare cu mult înainte. Astfel în 1842 Dieta de la Cluj, în care etnia română nu era reprezentată, a încercat să legifereze ca limbă oficială de stat limba maghiară în locul limbii latine.  Stephan Ludwig Roth dă o replică dură acestui abuz, tipărind la Braşov, în acelaşi an, broşura intitulată „Războiul limbilor în Transilvania”. „A declara o limbă drept limbă oficială a ţării – spune pastorul luteran în această scriere – nu e nevoie. Căci noi avem deja o limbă a ţării. Nu este limba germană, dar nici cea maghiară, ci este limba valahă. Oricât ne-am suci şi ne-am învârti noi, naţiunile reprezentate în dietă, nu putem schimba nimic.”

Roth a simţit nevoia la timpul respectiv să elaboreze şi o Istorie a Transilvaniei, în trei volume, tot în scopul apărării românilor ardeleni împotriva regimului apresor la care erau supuşi, regim care le refuza chiar şi statutul de naţiune, deşi ei trăiau în vatra moşilor şi strămoşilor lor şi nu venise de aiurea cum venise celelalte etnii. Lucrarea a fost tradusă în germană, dar traducerea n-a mai fost tipărită.

Lucian Ionescu

Foto: K. Mitch Hodge via Unsplash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *