5 octombrie – Transilvania se proclamă independentă față de Ungaria

Era o zi de sâmbătă, când liderii adunaţi în casa lui Aurel Lazăr trebuiau să decidă modalitatea în care românii îşi puteau îndeplini obiectivele lor naţionale, în condiţiile înfrângerii şi destrămării iminente a statului în care încă mai trăiau, monarhia Austro-Ungară. Motivaţia oficială a întrunirii nu prea lăsa să se întrevadă conţinutul discuţiilor, rezumându-se la o formulă generală: „atitudinea comitetului naţional în situaţia politică actuală”.

În urma întrunirii a fost emisă Declaraţia de independenţă faţă de Ungaria a poporului român din Transilvania, Banat şi părţile ungare, ultimul pas până la MAREA UNIRE de la 1 decembrie 1918.

La 5/18 octombrie 1918, a fost citită de dr. Alexandru Vaida-Voievod în Parlamentul ungar de la Budapesta, Declaraţia de independenţă a poporului român din Transilvania, Banat şi părţile ungare, adoptată de Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania

Desfăşurată în cel mai mare secret, şedinţa, convocată la Oradea, de către Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român, a avut ca rezultat elaborarea Declaraţiei de autodeterminare a românilor din Ardeal şi Ungaria cunoscută şi sub numele de „Declaraţia de la Oradea”.

Întrunirea s-a ţinut în casa avocatului român Aurel Lazăr şi a întrunit un comitet lărgit, din care făceau parte: dr. Teodor Mihali, dr. Alexandru – Vaida Voevod, dr. Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş, Ioan Suciu, dr. Gheorghe Popovici, Gheorghe Crişan, Nicolae Ivan, dr. Ioan Ciordaş, Ioan Nedelcu, Gheorghe Dobrin, dr. Nicolae Cornean, menţionaţi de ziarului Nagyvarad, şi alţii, printre care Sever Dan, după mărturiile proprii. Comitetul era format din opt membri: dr. Teodor Mihali, dr. Alexandru Vaida – Voevod, dr. Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş, Ioan Suciu, Aurel Vlad, Aurel Lazăr, Ioan Ciordaş şi doi invitaţi: Sever Dan, Gheorghe Popovici şi Gheoghe Crişan.

Iată textul declaraţiei de independenţă, după o copie legalizată de notarul Adunării Naţionale de la Alba Iulia:

Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Ardeal şi Ungaria, ca organ politic al naţiunii române din Ardeal şi Ungaria, constată că urmările războiului îndreptăţesc pretenţiunile de veacuri ale naţiunii române la deplina libertate naţională.

Pe temeiul dreptului firesc, că fiecare naţiune poate dispune, hotărî singură şi liber de soarta ei, un drept oarecare, este acum recunoscut şi de către guvernul ungar prin propunerea de armistiţiu a monarhiei, naţiunea română din Ungaria şi Ardeal doreşte să facă acuma uz de acest drept şi reclamă în consecinţă şi pentru ea dreptul, ca liberă de orice înrâurire străină, să hotărască singură aşezarea ei printre naţiunile libere, precum şi stabilirea legăturii de coordonare a ei cu celelalte naţiuni libere.

Organul naţional al naţiunii române din Ungaria şi Ardeal nu recunoaşte îndreptăţirea acestui parlament şi acestui guvern să se considere ca reprezentante ale naţiunii române, ca să poată reprezenta la congresul general de pace interesele naţiunii române din Ungaria şi Ardeal, căci apărarea intereselor ei naţiunea română o poate încredinţa numai unor factori designaţi de propria lor adunare naţională.

Afară de organele delegate de adunarea naţională sau alese din mijlocul său, aşadar afară de comitetul executiv al Partidului Naţional Român, nimeni nu poate fi îndreptăţit să trateze şi să hotărască în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române.

Toate deciziunile şi acordurile, care s-ar lua şi s-ar face fără aprobarea acestor organe, le declarăm ca nule şi fără valoare, care nu leagă întru nimic naţiunea română.

Naţiunea română care trăieşte în monarhia austro-ungară aşteaptă şi cere — după multe suferinţe de veacuri — afirmarea şi valorizarea drepturilor ei nestrămutate şi inalienabile, la viaţă naţională.

După ce declaraţia a fost adoptată în unanimitate s-a constituit un comitet de acţiune cu sediul la Arad format din şase persoane. O chestiune importantă a fost modalitatea de a face cunoscută Declaraţia. S-a preferat citirea ei în Parlamentul de la Budapesta şi apoi difuzarea acesteia în presa românească şi străină.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *