Rusia, „stat sponsor al terorismului”. Cum a votat Fidesz, partidul condus de Viktor Orban

Uniunea Europeană a declarat Rusia drept stat sponsor al terorismului, după ce o rezoluţie în acest sens a fost adoptată în Parlamentul European.

Măsura, care este în mare parte simbolică, a fost justificată prin atacurile militare ale Moscovei asupra unor ținte civile, cum ar fi infrastructura energetică, spitale, școli și adăposturi.

Rezoluția privind declararea Rusiei ca „stat sponsor al terorismului” a fost votată în Parlamentul European. 

“Vot în Parlamentul European acum câteva minute, un vot care a întrunit o majoritate largă. Rusia este un stat care susține terorismul! Poate că în termeni diplomatici este foarte grav să spui despre un stat că sprijină terorismul. Poate că până acum am considerat că trebuie să ne purtăm cu tact față de vecinul nostru de la est, dar astăzi, într-o rezoluție votată în Parlamentul European majoritatea europarlamentarilor au spus lucrurilor pe nume: Rusia este un stat care susține terorismul”, a spus europarlamentarul Vlad Botoș după vot.

Rezoluția de declarare a Rusiei “stat sponsor al terorismului” a primit 494 de voturi „pentru”, 58 „împotrivă” și 44 de „abțineri”.

Surprinzător sau nu, reprezentanții Fidesz PE, partid condus de premierul ungar Viktor Orban, au fost acolo, dar nu au apăsat niciun buton în timpul votării, adică deși stăteau în sala de plen, nu au luat o poziție în această privință.

Acest lucru este, de fapt, încă o dovadă la cum se raportează Orban și acoliții săi la regimul agresorului de război.

Acest lucru a fost semnalat, chiar de un europarlamentar ungur, adică István Ujhelyi, care a comentat „votul” Fidezs într-un comunicat de presă.

Este necesar un cadru juridic al UE

Întrucât în prezent UE nu poate desemna oficial un stat drept sponsor al terorismului, Parlamentul solicită UE și statelor sale membre să elaboreze un cadru juridic adecvat și să ia în considerare adăugarea Rusiei pe o astfel de listă. Acest lucru ar declanșa o serie de măsuri restrictive semnificative împotriva Moscovei și ar avea implicații restrictive profunde pentru relațiile UE cu Rusia.

Între timp, eurodeputații solicită Consiliului să includă organizația paramilitară rusă „Grupul Wagner”, Regimentul 141 Special Motorizat, cunoscut și sub numele de „Kadîroviți”, precum și alte grupări armate, miliții și interpuși finanțați de Rusia, pe lista UE a teroriștilor.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *