Oligarh rus arestat la Londra. Ce au descoperit anchetatorii de la NCA

Agenția Națională pentru Combaterea Criminalității (NCA) a anunțat, că poliția investighează activitatea infracțională a oligarhilor ruși stabiliți în Marea Britanie.

În acest context, un bogat om de afaceri rus, căreia nu i s-a dezvăluit numele a fost arestat în luxoasa sa locuință din Londra

Bărbatul, în vârstă de 58 de ani, a fost reținut sub suspiciunea de spălare de bani, conspirație în vederea fraudării Ministerului de Interne și conspirație în vederea comiterii de sperjur.

Agenția Națională pentru Combaterea Criminalității (NCA) nu a dat numele bărbatului și nici al altor două persoane, care au fost, de asemenea, arestate.

Un alt bărbat în vârstă de 35 de ani a fost reținut după ce a fost văzut părăsind clădirea cu o geantă care conținea mii de lire sterline în numerar. El a fost arestat sub suspiciunea de spălare de bani și obstrucționarea unui ofițer. Cea de-a treia persoană – un bărbat de 39 de ani – a fost arestată la domiciliul său din Pimlico, în Londra, pentru infracțiuni precum spălare de bani și conspirație pentru fraudă.

Graeme Biggar, directorul general al NCA, a declarat: „Celula de combatere a cleptocrației a NCA, înființată abia anul acesta, are un succes semnificativ în investigarea potențialelor activități infracționale ale oligarhilor, ale furnizorilor de servicii profesionale care îi sprijină și le permit și ale celor care au legături cu regimul rus. Vom continua să folosim toate puterile și tacticile pe care le avem la dispoziție pentru a contracara această amenințare”.

Toți cei trei bărbați care au fost arestați au fost între timp eliberați pe cauțiune.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *