Ajunul de Sfântul Nicolae. Ce trebuie să faci în noaptea de 5-6 decembrie

Sărbătoarea lui Moș Nicolae, una dintre cele mai așteptate sărbători penru cei mici, pică pe 6 decembrie.

Cu toate acestea, pregătirile încep de încă din noaptea dintre 5-6 decembrie.

Tradiția își are originea în povestea personajului legendar și mitic, care a existat cu adevărat în persoana episcopului din Myra-Lichia (pe meleagurile Turciei de astăzi), persoana cu credință nețărmurită în Dumnezeu, care a trăit în secolul al IV-lea. Lui Nicolae de Myra îi sunt atribuite numeroase fapte bune față de cei săraci și năpăstuiți. Dar și miracole, numele său traducându-se prin “biruitor de popor”. Provenind dintr-o familie înstărită, la moartea părinților săi, și-a dăruit întreaga avuție celor nevoiași.

Din Ajun copiii își lustruiesc ghetuțele pentru a primi cadouri de la Moș Nicolae. Copiii neascultători primesc o nuielușă, menită să îi atenționeze și să le aducă aminte că trebuie să asculte de părinții și bunicii lor. Pentru Moș Nicolae este suficient să se uite prin ferestre pentru a-și da seamă dacă un copil a fost cuminte sau rău.

De asemenea, în Ajun de Moș Nicolae se fac cadouri, dăruim, pentru o fericire și noroc tot anul.
De Sfântul Nicolae se aduc în casă crengi de pomi fructiferi și se pun în apă, langă icoane, că să inflorească pană de Anul Nou. Iar dacă aceste crenguțe vor înflori pană când anul se sfârșește, anul care vine va fi unul roditor Nuiaua este și o amenințare pentru copiii care nu au fost cuminți peste an.

În unele regiuni fetele se adună în ajunul sărbătorii pentru a face plăcinte, iar seară, la ora nouă fix, flăcăii năvălesc peste ele și petrecerea începe. În zona rurală, în ziua de Sfântul Nicolae, feciorii se organizează în cete, își aleg gazdă în casă căreia repetițiile pentru colindă de Crăciun și de Anul Nou vor avea loc.

În popor se mai spune că, în noaptea de Moș Nicoale cerurile se deschid, iar timp de o secundă Sfântul Nicolae poate fi văzut stând în partea dreaptă a Domnului.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *