Alertă în Ungaria. Sute de benzinării s-au închis. Ce face guvernul condus de Viktor Orban

Politica proastă promovată de Guvernul ultranaționalist ungar, condus de premierul Viktor Orban, a dus la închiderea a sute de benzinării.

Potrivit portalului HVG, circa 500 din cele 2.000 de benzinării care există în ţară nu mai au carburanţi.

Această situație este, de fapt, consecința măsurilor impuse anul trecut de guvernul ungar, care a introdus plafonarea prețului la carburanți, precum şi de războiul din Ucraina.

Guvernul premierului Viktor Orban a introdus anul trecut, înainte de războiul din Ucraina, un preţ plafonat la 1,16 euro pe litrul de motorină şi super 95, pentru a contracara inflaţia încă de atunci în creştere.

De duminică după-amiaza, presa ungară semnalează tot mai multe plângeri din cauza lipsei de carburanţi cu preţ fix şi, de asemenea, a celor de calitate mai bună, care nu sunt incluşi în această plafonare.

„Au redus aprovizionarea la exact zero, așa că combustibilul cu un preț reglementat a dispărut complet de pe piață pentru aceste stații”, a declarat Laszlo Gepesz, copreședinte al Asociației Stațiilor de Benzina Independente din Ungaria.

De aceea, mulţi unguri au decis să cumpere carburanţi din ţara vecină, Slovacia, deşi acolo preţul este de 1,7 euro pe litru, informează portalul telex.hu.

Preţul redus creşte cererea, dar o şi reduce, deoarece furnizorii pot vinde carburanţii mai bine în alte ţări, a explicat portalul economic portfolio.hu, adăugând că situaţia din Ucraina agravează şi mai mult această lipsă.

Prețul carburanților a fost plafonat încă de anul trecut, an pre-electoral pentru partidul de guvernământ FIDESZ și premierul Viktor Orban, cu care compania MOL este în „relații foarte strânse”, chiar dacă este o companie privată.

MOL spune că rafinăria sa din orașul Szazhalombatta din centrul Ungariei funcționează doar la aproximativ 50% din capacitate din cauza dificultăților tehnice. Întreruperile aprovizionării cu petrol a Ungariei prin conducta Druzhba sau Friendship, care livrează țiței în Ungaria din Rusia prin Ucraina, au contribuit, de asemenea, la întârzierea aprovizionării.

Preţul plafonat este valabil până la 31 decembrie şi Guvernul a avertizat deja că l-ar putea menţine doar dacă va continua să vină petrol rusesc în ţară şi dacă principala rafinărie din Ungaria, situată la sud de Budapesta, funcţionează fără probleme.

Ungaria depinde mult de resursele de energie din Rusia, de unde importă 85% din gaze şi 65% din petrolul pe care le utilizează.

Guvernul lui Orban se opune sancţiunilor europene împotriva Rusia

Ungaria este una dintre ţările care, în pofida intrării în vigoare, luni, a embargoului petrolier impus Rusiei, poate importa în continuare petrol din această ţară.

Ungaria este foarte dependentă de petrol și gaze rusești. Guvernul său a militat energic împotriva sancțiunilor Uniunii Europene împotriva Moscovei – în special a celor care ar afecta importul de produse din combustibili fosili – și le-a învinuit pentru creșterea prețurilor la energie și creșterea inflației.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *