Sărbătoare mare la români. Cine a fost Sfântul Ierarh Nicolae

Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirei Lichiei, s-a născut în localitatea Patara din Asia Mică, în cea de-a doua jumătate a secolului al III-lea, într-o familie de oameni înstăriţi şi creştini devotaţi.

 Crescut în spiritul poveţei creştine “să împarţi averea săracilor”, Sfântul Nicolae şi-a dat întreaga moştenire pentru a-i ajuta pe nevoiaşi.

Cine a fost Sfântul Nicolae

De numele Sfântului Nicolae sunt legate mai multe poveşti creştine. 

În tradiţiile româneşti, Sfântul Nicolae apare pe un cal alb, aluzie la zăpadă care cade în luna decembrie, păzeşte soarele, care încearcă să se refugieze pe lângă el spre tărâmurile de miazănoapte pentru a lăsa lumea fără lumină şi căldură.

Este iscoada a diavolului, stăpâneşte apele, fiind patron al corăbierilor pe care îi scapă de la înec, apără soldaţii în război, motiv pentru care aceştia îl invocă în timpul luptelor, ajută văduvele, orfanii şi fetele sărace care vor să se mărite.

Istoria sfântului vorbeşte despre o minune săvârșită, mai puțin cunoscută, şi anume că a izbăvit de la moarte trei bărbaţi năpăstuiţi pe nedrept.

Care este legenda mai puțin povestită a lui Moș Nicolae

Pe când aceştia erau în închisoare au aflat de timpul când aveau să fie omorâţi şi au chemat pe Sfânt în ajutor, i-au pomenit şi de binefacerile ce le făcuse cu alţii, cum izbăvise de moarte pe alţi trei bărbaţi din Lichia.

Iar Sfântul Nicolae, cel grabnic spre ajutor şi gata spre apărare, s-a arătat în vis împăratului şi eparhului. Pe eparh l-a mustrat pentru că a defăimat împăratului pe cei trei bărbaţi, iar împăratului i-a arătat şi i-a dovedit că bărbaţii aceia sunt nevinovaţi şi că din pizmă au fost pârâţi că au uneltit împotriva lui. Şi aşa i-a izbăvit Sfântul Nicolae de la moarte.

Se mai povesteşte că Sfântul Nicolae ar fi salvat de la naufragiu, prin rugăciune, niște marinari, iar de atunci aceştia îl cinstesc şi îl consideră ocrotitorul lor.
Una din relatările ce privesc faptele minunate ale Sfântului Nicolae arată cum a fost miluit un sărac din oraşul său, un om care avea trei fete. Şi pentru că nu avea cu ce trăi, omul acesta se gândea să le de-a spre desfrânare, ca prin aceasta să-şi câştige existenţa.

Căci sărăcia şi lipsa aruncă pe om în multe păcate, spune părintele Cleopa Ilie. Auzind de aceasta, Sfântul Nicolae s-a dus noaptea, pe ascuns, la casa săracului şi i-a aruncat o pungă cu galbeni pe fereastră, apoi s-a întors la episcopie neştiut de nimeni. Aflând banii, tatăl a mulţumit lui Dumnezeu şi cu ei şi-a căsătorit prima fiică.

După un timp, Sfântul Nicolae a aruncat noaptea prin fereastra săracului o altă pungă cu galbeni şi îndată s-a făcut nevăzut. Aşa omul a căsătorit-o şi pe cea de-a doua fiică. Când Sfântul Nicolae a aruncat pe fereastră şi a treia pungă cu galbeni pentru cea de-a treia fiică, îndată tatăl fetelor a alergat după el şi ajungându-l l-a cunoscut şi i-a mulţumit cu multe lacrimi pentru mila lui cea mare.

Dar Sfântul Nicolae nu este numai protectorul celor săraci, ci şi al copiilor, al marinarilor şi al victimelor judecaţilor nedrepte, fiind venerat în întreaga lume. 

Sfântul Ierarh Nicolae a murit în anul 340, iar, din anul 1087, moaştele sale sunt păstrate la o biserică ce îi este dedicată, în Bari, în sudul Italiei.

Moaștele Sfântului Nicolae

În 1087, în timp ce locuitorii creștini greci din Myra au fost subjugați de nou-sosita dinastie musulmană Seljuq, la scurt timp după schisma din 1054 d.Hr., un grup de negustori din Italia, din orașul Bari, a scos oasele majore ale scheletului lui Nicolae din sarcofagul său din biserica greacă din Myra. Oasele sfântului au fost duse la Bari și puse în Basilica di San Nicola.
Moaştele Sfântului Nicolae sunt păstrate la Catedrala din Bari, în Italia, într-o criptă din care izvorăşte un lichid incolor, numit „Mana” sau „Santa Mana”. Potrivit tradiţiei, episcopul acestei eparhii amestecă acest lichid cu apă, îl binecuvântează şi-l împarte credincioşilor. Marinarii din Bari au adunat doar jumătate din scheletul lui Nicolae, lăsând toate fragmentele minore în sarcofagul bisericii. Acestea au fost ulterior luate de marinarii venețieni în timpul primei cruciade și plasate la Veneția, unde a fost construită o biserică a Sfântului Nicolae, patronul marinarilor, pe San Nicolò al Lido.
Totuși, astăzi poate fi văzut sarcofagul vandalizat al Sf. Nicolae în Biserica Sf. Nicolae din Myra. Sfântul Nicolae a fost mai târziu revendicat ca un sfânt patron al multor grupuri diverse, de la arcași, marinari și copii până la amanet. El este, de asemenea, patronul unor orașe importante precum Amsterdam și Moscova. În România se află mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nicolae, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, ultima ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *