Austria întoarce spatele Europei. Adevăratul motiv pentru care se opune aderării României la Spațiul Schengen

După ce Olanda și Suedia și-au reevaluat poziția în legătură cu aderarea României la Spațiul Schengen, s-a ivit o nouă piedică .

Este vorba despre Austria, singura țară din UE care se opune aderării.

Întrebarea care se pune este, de ce? Din moment ce toată Europa este de partea noastră, se pare că motivele sunt pur politice.

Fostul premier al României, Mihai Tudose, este convins că Austria nu-și va modifica decizia.

„O să spun exact ce gândesc şi ce am aflat pe aici. Eu nu cred că se mai poate face nimic şi nu ştiu ce naiba mai negociem, că toată lumea a recunoscut că am îndeplinit toate criteriile tehnice care trebuiau îndeplinite. Eu nu cred că vom fi nici pe ordinea de zi, ţineţi minte ce vă spun”, a declarat Mihai Tudose.

În acest context, internauții au contorizat deja companiile austriece cu activitate în România, despre care spun că trebuie boicotate. Iată o parte dintre ele:

Raiffeisen
BCR – Erste Bank
Immofinanz
Vienna Insurance Group
OMV
Petrom
Red Bull
Julius Meinl
Pfanner
Stroh
Swarowski
Holzindustrie Schweighofer
Strabag
Porr Construct
Uniqua Insurance
Fischer
Schwarzmuller
Ster Tractor
XXXlutz

Din ce în ce mai multe postări de pe Facebook îndeamnă la boicot, iar românii răspund pozitiv. Antreprenorii din Români au luat atitudine, după războiul nejustificat pornit de Guvernul din Austria, împotriva țării noastre.

Principalele domenii în care Austria a investit în România sunt industria extractivă şi prelucră­toare, sistemul bancar, intermedieri financiare şi asigurări, energie electrică, termică şi gaze, construcţii şi comerţ.

În opinia europarlamentarului Mihai Tudose, adevăratele motive ale refuzului Austriei sunt cu totul altele.

„Sunt alte argumente, de ordin politic, economic, pe care nu le pot spune acele state, public, pe masă”, a declarat fostul premier.

Relația apropiată dintre Austria și Rusia, precum și faptul că Austria nu este stat membru NATO, a contat mai mult decât faptul că toate statele UE susțin aderarea României la Schengen. 

Legăturile dubioase dintre cele două state s-au văzut și după invazia Rusiei în Ucraina: astfel, cancelarul Austriei a fost primul lider occidental care s-a întâlnit cu Putin după declanșarea invaziei. Nehammer recunoscând că această vizită a avut loc la inițiativa sa. Ulterior, același cancelar austriac a fost împotriva embargoului asupra gazului rusesc.

Cancelarul austriac a discutat în luna mai cu Putin, telefonic, despre gazul rusesc. Polonia și Bulgaria au refuzat să plătească în ruble, dar Austria a acceptat schema Kremlinului Comunicatul Kremlinului, despre convorbirea cu Nehammer, menționează că Rusia și-a reafirmat angajamentul de a-și respecta obligațiile contractuale pentru livrările de gaze naturale către Austria, țară care importă din Rusia 80% din necesarul său de gaze.

Grupul austriac OMV a anunțat că va plăti pentru gazul rusesc conform schemei indicate de Kremlin, în condițiile în care Gazprom a întrerupt la sfârșitul lunii trecute furnizarea de gaze către Polonia și Bulgaria, pentru că cele două țări nu au fost de acord să plătească în ruble.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *