România poate răsufla, în sfârșit, ușurată. S-a legalizat bacșișul pentru chelneri!

Bacșișul pe care îl plătim la restaurant va fi impozitat de la 1 ianuarie și trebuie evidențiat pe bonul fiscal.
Bacșișul e o recompensă, dacă ne uităm la cum e definit. În alte accepțiuni reprezintă chiar o sumă de bani ce miroase ușor, ușor, a mită , dar despre legi nu avem voie să comentăm.
La ce legi se „fabrică” în Parlamentul României, încă una de acest gen nici nu mai are importanță. Și totuși…
În alte țări cu proaste obiceiuri din Occident, apa simplă și pâinea, vorbind de restaurant, nu se plătesc. Cei care au fost acolo, știu despre ce vorbesc.
Românul îmi cere însă bani pentru fiecare felie de pâine pe care o aduce la masă și apa ține să o dea numai îmbuteliată și nu oricum – ci de 10-15 de ori mai scumpă decât o cumpără de la angro.
Iar la sfârșit, pe nota de plată, conform legii, trebuie obligatoriu să plătesc în plus încă 10-15% din consumație. Păi, la câte afaceri fac politicienii în Horeca, era de așteptat să vină și o asemenea lege.
Probabil, „specialiștii” din Parlament nu știu că în foarte multe restaurante sunt chelneri care servesc ca și cum ți-ar face un serviciu în timpul lor liber, chelneri care nu dau “Bună ziua”, chelneri pe care-i rogi să achiți nota și parcă nu vor să-ți ia banii, chelneri care se încred în capacitățile lor de memorare și demonstrează tot contrariul, chelneri certați cu limba română și bunul simț care nici măcar după ce le dai onorabila șpagă nu știu nici măcar să-ți mulțumească, etc.
Dar, să revenim…Potrivit textului de lege se prevede evidenţierea bacşişului pe nota de plată şi pe bonul fiscal, iar sumele care provin din bacşis vor fi distribuite angajaţilor integral şi banii din bacşiş sunt consideraţi venituri cu reţinere la sursă, fără a fi cuprinse în baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale şi nici nu intră în zona de aplicare TVA.
Singura sarcină fiscală stabilită de lege asupra acestor sume este impozitul pe venit de 10%
Astfel, operatorii economici au obligaţia de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului oferit, între 0% şi 15% din valoarea consumaţiei.
Servirea clienților nu trebuie condiționată în nici un fel de plata în plus.
Există și o excepție: bacșișul poate să lipsească de pe bon atunci când se fac livrări la domiciliu.
Impozitul pentru tipsuri este plătit de salariat și se reține la firmă, care îl va achita la stat.
Nerespectarea noii legi presupune amendă între 2.000 și 4.000 de lei.
Lucian Ionescu