Rugăciuni pentru papă. Ultimele zile de viață la Vatican

Starea de sănătate a papei emerit Benedict al XVI-lea s-a înrăutăţit ”din cauza vârstei înaintate”.

Despre această situație Vaticanul a confirmat miercuri că, în ultimele ore starea de sănătate a papei emerit Benedict al XVI-lea s-a înrăutăţit dar ”situaţia rămâne pentru moment sub controlul medicilor”.

La finalul audienţei generale de miercuri dimineaţă, papa Francisc a cerut rugăciuni pentru papa emerit, despre care a spus că este “foarte bolnav”. Benedict are 95 de ani.

Vorbind cu dificultate, Benedict al XVI-lea a părut tot mai fragil în ultimele luni, deplasându-se într-un scaun cu rotile. Dar a continuat să primească vizitatori în ultimele săptămâni, iar unele fotografii de pe reţelele de socializare arată un bărbat fragil şi vizibil slăbit.

Agenţiile de presă Reuters şi AFP prezintă momentele care au marcat viaţa şi pontificatul lui Benedict, care a demisionat în 2013, fiind primul suveran pontif din ultimii 600 de ani care a făcut un astfel de pas, în loc să rămână pe viaţă în fruntea Bisericii.

A fost ales papă la 19 aprilie 2005 pentru a-i succeda popularului Ioan Paul al II-lea, care a condus Biserica Catolică timp de 27 de ani. Benedict a fost primul papă german din ultimii 1.000 de ani. Cardinalii l-au ales din rândul lor, căutând continuitate şi ceea ce unul dintre ei a numit “o persoană de încredere”.

Un administrator slab care a recunoscut o “lipsă de hotărâre în guvernare şi în luarea deciziilor”, Benedict a avut un pontificat de opt ani marcat de paşi greşiţi şi de un scandal de scurgere de informaţii. Ca şef al Bisericii Catolice, a apărat o linie conservatoare, în special în ceea ce priveşte avortul, homosexualitatea sau eutanasia.

El i-a înrăit pe musulmani, sugerând că islamul este în mod inerent violent. I-a înfuriat pe evrei prin reabilitarea unui negaţionist al Holocaustului şi a provocat consternare internaţională când a spus că utilizarea prezervativelor în lupta împotriva SIDA nu face decât să agraveze problema.

Scandalul “Vatileaks” din 2012 a contribuit la destrămarea pontificatului său. Paolo Gabriele, majordomul lui Benedict al XVI-lea, a dezvăluit documente secrete care au scos la iveală o Curie romană (”guvernul” Vaticanului) afectată de intrigi, corupţie şi lipsă de rigoare financiară.

Dar renunţarea sa la pontificat, anunţată în limba latină la 11 februarie 2013, a fost o decizie personală legată de slăbirea forţelor sale şi nu de presiunea scandalurilor, a asigurat fostul papă într-o carte de confidenţe publicată în 2016.

Scandalurile legate de abuzurile asupra copiilor au afectat cea mai mare parte a pontificatului său, dar i se atribuie meritul de a fi iniţiat procesul de disciplinare sau de expulzare a preoţilor violatori, după o atitudine mai laxă în timpul lui Ioan Paul al II-lea.

Ultima înregistrare video cu Benedict al XVI-lea, difuzată de Vatican în august, cu ocazia vizitei tradiţionale a noilor cardinali, arată un bărbat slăbit şi emaciat, purtând un aparat auditiv, care nu mai poate vorbi, dar cu o privire încă vie.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *