Cutia neagră lăsată de PELE incită spiritele. „Sunt curios ce găsim acolo”

Edson Arantes do Nascimento, cunoscut sub numele de Pelé va fi înmormântat, marți, la cimitirul Memorial Necropole Ecumenica, locul în care brazilianul își va găsi odihna veșnică.
Acesta este cel mai înalt cimitir vertical din lume, conform Guinness Book, are 14 etaje, 14.000 de cripte, un crematoriu, dar și un loc în care apropiații își pot lua adio de la cei trecuți în neființă într-un cadru privat.
Secretul din cutia neagră
Fostul fotbalist este o adevărată legendă a fotbalului brazilian și mondial, iar acum un secret din vestiarul lui Santos a ieșit la iveală. În urmă cu 48 de ani, „Regele” a lăsat o cutie în acea încăpere, care ar putea fi deschisă abia după înmormântarea sa.
Deocamdată, nimeni nu știe încă ce se află în cutia misterioasă.
Cheia de la această cutie misterioasă se află la familia fostului fotbalist și o decizie în cazul deschiderii sale va fi luată abia după înmormântarea sa. Pele a făcut istorie în tricoul clubului brazilian, unde a jucat între 1956 și 1974.
“Perla neagră” a ordonat ca misterioasa cutie să fie deschisă abia după dispariția sa, astfel că toată lumea așteaptă nerăbdătoare să afle ce se află înăuntru.
“Am fost în vestiarul celor de la Santos și nimeni nu stătea pe locul lui Pele. Are un spațiu unde a pus niște lucruri, imediat după ultimul meci jucat la Santos. A pus ceva într-o cutie neagră pe care a încuiat-o în dulap și a transmis că poate fi deschisă doar când el nu va mai fi. Sunt curios ce găsim acolo”, a dezvăluit Gustavo Leal, antrenorul secund al clubului mexican Atletico de San Luis.
Andres Rueda, președintele lui Santos, a recunoscut că nimeni din club nu are cheia de la cutie, aceasta aflându-se la familia legendarului fotbalist. Oficialii vor discuta cu familia lui Pele după funerariile acestuia și vor lua o decizie împreună, cu privire la deschiderea ei.
“Nimeni din club nu are însă cheia pentru a deschide cutia. Nu ne-am gândit niciodată să facem asta. Vom vorbi cu familia și vom decide ce vom face: vom vedea dacă acest mister va avea o soluție sau dacă va rămâne așa”, a spus și Rueda.
Sora lui Pele: știa că va pleca
Sora lui Pele, Maria Lucia, susține că a fost la spital pe data de 21 decembrie, iar legendarul fotbalist era deja resemnat cu ideea că va muri.
„Am fost cu el în 21 decembrie. Era foarte calm, am vorbit puţin, dar deja mi-am dat seama că simţea, ştia că va pleca”, a mărturisit Maria Lucia, în presa braziliană.
Edson Arantes do Nascimento, cunoscut sub numele de Pelé, a petrecut o lună la Spitalul Albert Einstein din Sao Paulo până la moartea sa, pe 29 decembrie, din cauza insuficienţei renale şi cardiace, bronhopneumoniei şi a unui adenocarcinom de colon, potrivit certificatului de deces publicat de mai multe mass-media din Brazilia.
Lucian Ionescu