Azi reîncepe activitatea școlară. Măsurile Ministerelor Educaţiei şi Sănătăţii

În această perioadă, când a fost instituită starea de alertă epidemiologică determinată de gripă, Inspectoratul Şcolar Bucureşti (ISBM) recomandă ca părinții să nu trimită copiii în colectivitate dacă prezintă simptome specifice bolii.

Acum, la reluarea cursurilor, după vacanța din timpul Sărbătorilor de Iarnă, ISMB recomandă, de asemenea, limitarea accesului în instituţiile de învăţământ al persoanelor care nu sunt direct implicate în desfăşurarea actului educaţional.

ISMB a transmis, duminică seara, că unităţile de învăţământ din Capitală vor lua măsurile recomandate de Ministerele Educaţiei şi Sănătăţii şi, potrivit recomandărilor, se va face triaj zilnic la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb, iar acolo unde nu există personal medical suficient, acesta va fi efectuat de către cadrele didactice.

“În contextul instituirii stării de alertă epidemiologică determinată de gripă, considerăm oportună respectarea, pe cât posibil, a recomandării de a se limita accesul, în unităţile de învăţământ, al persoanelor care nu sunt direct implicate în desfăşurarea actului educaţional. (…) Conform recomandărilor, se va face triaj zilnic la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb. Acolo unde nu există personal medical suficient, triajul se va face de către cadrele didactice, cu menţiunea că este vorba, în acest caz, de un triaj observaţional, ceea ce presupune observarea/identificarea eventualelor simptome ale virusului gripal. În cazul în care acestea există, părinţii/reprezentanţii legali vor fi informaţi cu privire la necesitatea consultării medicului de familie pentru stabilirea indicaţiilor terapeutice”, a transmis ISMB.

Totodată, ISMB recomandă părinţilor efectuarea triajului zilnic la domiciliu, înainte de intrarea copiilor în colectivitate.

“Mizăm pe responsabilitatea acestora atât în efectuarea triajului la domiciliu, cât şi în a nu trimite în colectivitate copiii dacă aceştia prezintă simptome specifice virusului gripal”, a subliniat ISMB.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *