Comisia Europeană i-a dat încă o lovitură dură lui Viktor Orban. Măsura afectează 21 de universități

Comisia Europeană a suspendat participarea Ungariei la popularul program Erasmus+, considerat cel mai mare motor al coeziunii Uniunii Europene.
Măsura afectează 21 de universități.
Comiosia europeană a trimis o scrisoare Budapestei în care a informat-o că, din 15 decembrie anul trecut, a fost exclusă din programul de burse pentru studenți, de care în 2021 au beneficiat peste 16.000 de studenți și profesori maghiari și a permis sosirea în țară a peste 6.000 de persoane.
Tot în decembrie, Uniunea Europeană a anunțat oficial sancționarea Ungariei prin tăierea a 55% din fondurile structurale care îi corespund. Motivul: subminarea statului de drept și, mai ales, lipsa măsurilor pentru combaterea corupției. Aceasta înseamnă că guvernul Viktor Orbán rămâne fără aproximativ 6,3 miliarde de euro. Suspendarea Ungariei din Erasmus+, program studențesc creat în 1987, este un punct inclus în lista de sancțiuni.
Statisticile despre Erasmus arată că, în cei 30 de ani de existență, a inclus aproximativ 4 milioane de studenți. Presupune înscrierea studenților la universități din alte țări ale Uniunii Europene pentru o perioadă de trei luni.
Un sfert dintre tinerii participanți la program și-au găsit parteneri de viață în cursul acestor schimburi de experiență. Jumătate dintre participanți la program aleg ulterior absolvirii facultăților cariere internaționale unde răspândesc ideile de coeziune europeană.
Lucian Ionescu