Procesul împotriva fostului primar din Gheorgheni, Janos Mezei, s-a încheiat. Care este sentința magistraților

Curtea de Apel Târgu-Mureş l-a condamnat pe János Mezei, fost primar al oraşului Gheorgheni.
Hotărârea definitivă pronunţată în a doua instanţă dispune condamnarea politicianului la trei ani de închisoare, cu suspendare pe o perioadă de patru ani, şi interdicţia folosirii drepturilor publice timp de cinci ani.
János Mezei deţine şi preşedinţia Alianţei Maghiare din Transilvania (AMT), noul partid al comunității maghiare din România rezultat din fuziunea a două formațiuni politice.
La 10 martie 2022, János Mezei a fost achitat în primă instanţă de Tribunalul Judeţean Mureş, care a rejudecat cauza, după ce a fost achitat şi de Tribunalul Judeţean Harghita în 2018, însă din cauza unei erori formale comise de tribunal, Curtea de Apel Târgu-Mureş a retrimis cauza la instanţa de fond în noiembrie 2019. Rejudecarea procesului a avut loc la Tribunalul Judeţean Mureş.
La sfârşitul lunii ianuarie 2015 a fost începută urmărirea penală al lui János Mezei. În rechizitoriul din mai 2015, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) l-a acuzat pe primar de abuz în serviciu, şantaj şi instigare la delapidare.
Potrivit instanţei acuzatoare, Mezei a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu prin vânzarea, în numele oraşului, a unui teren aflat în proprietatea Monturist SRL, societate mixtă a administraţiilor locale ale oraşului Gheorgheni şi sectorului V al oraşului Budapesta.
DNA a considerat şantaj faptul că primarul, în calitate de acţionar minoritar al Monturist SRL, a cerut directorului executiv al societăţii – care a depus plângerea împotriva lui – să demisioneze.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
„În cursul anului 2013, inculpatul Mezei Janos, în calitate de primar al municipiului Gheorgheni, jud. Harghita, şi-a exercitat în mod fraudulos atribuţiile de serviciu, încheind, în numele municipiului Gheorgheni, un contract de vânzare-cumpărare a unei parcele de teren în suprafaţă de 400 mp, amplasată pe malul Lacului Roşu, prin care a înstrăinat acest bun către o societate comercială, în condiţiile în care acest teren nu putea să fie vândut, deoarece constituia parte din capitalul social adus ca aport la S.C. „Monturist”S.R.L, de către Municipiul Gheorgheni (sub forma folosinţei bunului, prin concesionarea pe o durată de 49 de ani către respectiva societate).
De asemenea, la data de 17 ianuarie 2015, inculpatul Mezei Janos, l-a somat pe administratorul S.C. „Monturist”S.R.L (denunțător în cauză) ca, până în data de 19 ianuarie 2015, ora 09:00, să vină la sediul primăriei şi să-şi prezinte demisia din funcţia de administrator, în caz contrar urmând a suferi consecinţe negative, precum darea în vileag a unor fapte reale şi/sau imaginare care îl vor determina să nu mai poată munci şi locui în municipiul Gheorgheni.
În acest mod, inculpatul Mezei Janos încerca să îl determine pe administratorul S.C. „Monturist”S.R.L să renunţe la demersurile sale legitime de a obţine, prin diverse căi legale (acţiuni civile în justiţie, denunţuri penale etc.), restabilirea integrităţii patrimoniului societăţii. Acest demers al inculpatului Mezei Janos a avut ca scop asigurarea şi pe viitor a folosinţei netulburate a terenului de 400 mp, obţinut ilegal de către reprezentantul firmei respective, în condiţiile arătate mai sus”.
Lucian Ionescu