România este pe mâini bune. Petre Daea veghează! „Eu nu dorm nici noaptea, cum să sforăi în amiaza mare?”

Un eveniment la care nimeni nu „visa” a avut loc la o emisiune în direct de la postul Antena 3-CNN.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a adormit în timpul unei intervenții telefonice, contactat fiind de postul de știri pentru a explica explozia prețului la alimente. La celălalt capăt al liniei s-au auzit însă sforăituri. Mădălina Mihalache, jurnalista aflată în studio la momentul respectiv, a venit ulterior cu lămuriri.

„Da, la telefon era ministrul Agriculturii, Petre Daea. S-a intamplat ieri, 13 ianuarie. Nu am sunat pe altcineva si nici n-a luat pe cineva somnul in regie, asa cum a declarat ministrul Agriculturii. Nu a asteptat mai mult de doua minute din momentul in care a fost sunat de producator si pana a fost introdus, efectiv, in direct.

Momentul putea fi mult mai penibil / comic, daca Gina nu reusea sa aiba o stapanire de sine fara margini. Pe care eu n-am avut-o. Pe teren te confrunti cu N situatii, dar momentul asta intrece orice de pana acum. Da, rad si acum. O sa rad si peste ani”, a declarat Mădălina Mihalache, pe pagina ei de Facebook.

Ministrul Petre Daea susține în schimb că nu a adormit. „Ei vor să facă rating și pe somn. Și pe sforăit. Eu nu dorm nici noaptea, darămite ziua. Cum să adorm? Cine știe unde or fi dat ei telefon? Ei vor să facă rating pe sforăit? Să caute sforăitul atunci. Nu merită să comentez așa ceva. Este dincolo de imaginația mea.

Cum să sforăi, domne? Eu nu dorm nici noaptea. Eu nu dorm nici noaptea, cum să sforăi în amiaza mare?”, a comentat Daea.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *