Mișcare șocantă a Statelor Unite. „Serbia va suferi consecințe grave în urma deciziei”

Ambasadorul SUA la Belgrad, Christopher Hill, l-a informat pe ministrul sârb de externe, Ivica Dačić, că SUA „îngheață” colaborarea cu BIA deoarece politica de cadre din această instituție reprezintă o mare problemă pentru Washington.

Așadar, SUA nu vor mai colabora cu Agenția de Securitate și Informații a Serbiei (BIA).

Decizia SUA a venit pentru că noul director al BIA, Aleksandar Vulin, este fost ministru de interne al Serbiei și considerat „omul Moscovei”.

Fostul șef al Agenției de Securitate a Armatei Serbiei, Momir Stojanović, a apreciat că Serbia va suferi consecințe grave în urma deciziei, pentru că nu va mai avea acces la informații importante.

„În SUA există peste 15 agenții cu profiluri diferite, iar noi avem doar două, una civilă și alta militară. Realizările lor în lupta contra terorismului internațional sunt impresionante, iar noi am putut beneficia de aceste informații, ceea ce de acum înainte nu se va mai întâmpla” – a declarat Stojanović, adăugând că SUA se tem că informațiile transmise Serbiei ar putea ajunge la Rusia, din cauza contactelor pe care directorul BIA, Aleksandar Vulin, le are cu serviciile de informații din Rusia.

„Colaborarea SUA cu BIA a fost bună când era condusă de actualul ministru sârb de interne, Branislav Gašić, care știa că nu se pricepe și lăsa experții și profesioniștii să lucreze, însă Vulin dorește să țină totul sub control, iar SUA nu doresc să riște” – a explicat Stojanović.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *