Șpaga în spitale, o meteahnă aproape imposibil de eliminat. Percheziții la Spitalul Județean Suceava

Ofițeri ai Direcției Generale Anticorupție (DNA) au descins joi seară și au făcut percheziții în mai multe cabinete medicale ale Secției de Oncologie de la Spitalul Județean Suceava, inclusiv în cel al șefului de secție, în ambulatoriu, dar și în mașinile unor angajați, căutând bani și documente.

Perchezițiile s-au efectuat ca urmare a unor sesizări privind posibile acte de corupţie.

Au fost controlate amănunţit cabinete medicale, Ambulatoriul de Oncologie din Spitalul Județean Suceava și cabinetul șefului de secție.

Joi seară, în jurul orei 19.30, ofițerii de la Anticorupție încă se aflau în spital.

Acţiunea se desfășoară sub coordonarea Parchetului de lângă Tribunalul Suceava.

În ultimele săptămâni au circulat destul de intens unele informații cu privire la pacienți oncologici care s-ar fi plâns că li s-a cerut șpagă la modul grosolan.

De menționat, că în anul 2019, la Spitalul de Urgenţă din Suceava a fost implementat sistemul de management pentru combaterea corupţiei datorită numeroaselor reclamații din partea bolnavilor de cancer și a rudelor acestora că la nivelul tuturor secțiilor se percepe șpagă pentru efectuarea actelor medicale.

O vreme, acest obicei s-a diminuat, dar se pare că orice minune a durat și aici numai trei zile.

Lucian Ionescu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *