Oligarh rus, prieten cu Putin, vizat de sancţiunile americane. Scheme pentru eludarea sancţiunilor

Încă de la începutul invaziei criminale a rușilor în Ucraina, Europa și Statele Unite au emis o serie de sancțiuni împotriva Rusiei, dar și împotriva unor persoane din anturajul președintelui Vladimir Putin.

Vineri, Statele Unite a anunțat, că au fost inculpați doi bărbaţi suspectaţi că au ajutat un oligarh rus vizat de sancţiunile americane să evite confiscarea super-iahtului său.

Richard Masters, un britanic în vârstă de 52 de ani, a fost arestat în Spania în vederea extrădării sale, iar Vladislav Osipov, un ruso-elveţian de 51 de ani, este în căutare, a anunţat Departamentul de Justiţie într-un comunicat.

Cei doi sunt acuzaţi că l-au ajutat pe Viktor Vekselberg, un apropiat al lui Putin, să disimuleze că este proprietarul iahtului “Tango”, a cărui valoare este estimată la 90 de milioane de dolari.

Lider al grupului Renova, un conglomerat cu sediul la Moscova, el a fost trecut în 2018 pe lista oligarhilor vizaţi de sancţiunile americane în urma invaziei Peninsulei Crimeea de către Rusia.

Justiţia americană îl acuză pe Richard Masters, care conduce o companie de navigaţie în Palma de Mallorca, că a redenumit nava “Fanta”, pentru a continua să lucreze cu furnizori americani.

Sancţiunile americane împiedică companiile americane şi filialele lor să facă afaceri cu entităţile vizate.

“Osipov şi Masters i-au sfătuit şi le-au permis angajaţilor de pe Tango să continue să facă afaceri cu companii americane, folosind mai multe scheme pentru eludarea sancţiunilor, în special plata în alte valute (decât dolarul) şi prin intermediari”, potrivit comunicatului.

“Tango”, un vas cu o lungime de 78 de metri, a fost în cele din urmă confiscat în aprilie de Spania, la cererea Statelor Unite.

Statele Unite au anunţat în martie, după invadarea Ucrainei de către Rusia, crearea unei celule dedicate urmăririi penale a “oligarhilor ruşi corupţi” şi a tuturor celor care încalcă sancţiunile adoptate de Washington împotriva Moscovei.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *