24 ianuarie 1859 – Mica Unire sau Unirea. Cine a fost Alexandru Ioan Cuza

Mica Unire sau Unirea Principatelor Române, realizată în data de 24 ianuarie 1859, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, reprezintă primul pas important în formarea României ca stat.

Următorul pas important este desăvârșirea actului unirii, numită Marea Unire înfăptuită la data de 1 decembrie 1918.

Mica Unire sau Unirea

Principatelor Române Mica Unire din 1859 a avut loc odată cu alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Țării Românești și al Moldovei, momentul însemnând primul pas important în drumul pentru înfăptuirea statului național român. 

La data de 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar câteva zile mai târziu, la 24 ianuarie 1859, Cuza era ales și domn al Țării Românești. Întâlnirea istorică în urma căreia Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Țării Românești și în care s-a decis Mica Unire a avut loc la Hotel Concordia din București, astăzi situat pe strada Smârdan, numărul 39. 
Mica Unire este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate.

La 5 ianuarie 1859, în Moldova, și la 24 ianuarie 1859, în Țara Românească. Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. 

24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române. Semnificație și scurt  istoric - IMPACT.ro

Ideea de unire a Moldovei cu Țara Românească a apărut încă de la finalul războiului Crimeii (1853 – 1856), tema fiind avansată în discuțiile care au avut loc atât în cele două principate, cât și pe plan internațional. Contextul realizării unirii a fost favorizat și de evenimentele din plan internațional: înfrângerea Rusiei și hegemonia politică a Franței, condusă la acel moment de Napoleon al III-lea.

Un rol important în realizarea Unirii Principatelor Române l-a avut și propaganda făcută de partidele din cele două principate în cele două țări și în străinătate.

În acest context, votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor adunări ad-hoc în 1857, a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune.

24 ianuarie 1859: Mica Unire - Unirea Principatelor Române sub Alexandru  Ioan Cuza - Ziarul Unirea

12/24 mai 1848 – Brașov – se elabora programul-legământ „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei” Legământul cuprindea obiectivul fundamental românesc: „Unirea Moldovei și Țării Românești într-un singur stat neatârnat românesc”. Au urmat lucrările Congresului de la Paris din 1856, care a hotărât, ca urmare a obiecțiilor ridicate de Austria și Înalta Poartă, ca statutul definitiv al Principatelor să nu fie stabilit prin tratatul de pace, ci doar să se consulte dorința moldovenilor și muntenilor în problema Unirii.

În acest context, în ambele Principate, conducătorii mișcări unioniste s-au organizat în câte o formațiune politică denumită „partida națională”. Astfel, în primele luni ale anului 1857 s-a constituit un Comitet central al Unirii, care a făcut o largă popularizare a programului politic național: autonomia și neutralitatea Principatelor, unirea, prinț străin, guvern reprezentativ cu o singură adunare generală, în care interesele tuturor forțelor social-politice ale societății să fie reprezentate.
Adunările ad-hoc din Moldova (22 sept./3 oct.1857-21 dec. 1857/2 ian. 1858) și din Țara Românească (30 sept./12 oct.-10/22 dec. 1857) au întrunit deputați boieri și țărani, câte unul de județ (ținut).

Chemați să se pronunțe în problema unirii, participanții au dat răspunsul pozitiv prin cele două Rezoluții aproape identice votate (în Moldova la 7/19 oct. 1857, iar în Țara Românească la 8/20 oct. 1857), în care cereau: Unirea Principatelor într-un singur stat; neutralitatea Principatelor Unite; autonomia în temeiul vechilor tratate cu Poarta Otomană; prinț străin, ales dintr-o dinastie domnitoare a Europei, cu moștenirea Tronului, moștenitorii urmând a fi crescuți în religia țării; adunarea obștească cu adevărat reprezentativă, una singură, ca putere legiuitoare.

O comisie a Puterilor Garante, printre care Rusia, Franța și Anglia, a analizat hotărârile celor Două Divanuri. Pe baza acestora s-a semnat, în 1858, Convenția de la Paris, care a reprezentat cadrul constituțional pentru organizarea celor două principate.

Conform prevederilor acesteia, în zilele de 14, 16, 17 și 18 decembrie 1858, în Moldova, s-au desfășurat alegeri pentru Adunarea electivă.

La 28 decembrie 1858 s-au deschis lucrările Adunării Elective, care au validat mandatele a 55 dintre 58 de deputați aleși. Partida Națională avea o majoritate confortabilă în cadrul Adunării, dar, nu se pronunțase încă asupra numelui candidatului.

În noaptea de 4 spre 5 ianuarie 1859, în cadrul unei întâlniri a membrilor Partidei Naționale, Mihail Kogălniceanu propune drept candidat unic pe colonelul Alexandru Ioan Cuza, susținător al luptei unioniste.

Deputații se angajaseră să voteze candidatul care ar obține majoritatea. De aceea nu este întâmplător faptul că până și adepții celorlalți doi candidați l-au votat tot pe Cuza. Domnul a depus jurământul, în care se angaja să apere „drepturile și interesele patriei” și să asigure „binele și fericirea nației române“.

Alegerile pentru Adunarea Electivă a Țării Românești s-au desfășurat între 8/20 și 12/24 ianuarie 1859. Partida Națională n-a reușit să obțină majoritatea mandatelor, în acest context, liderii Partidei Naționale și, în special liberalii-radicali, elementul cel mai dinamic al coaliției, și-au dat seama că singura cale de izbândă este apelul la masele populare.

Marea Unire - Wikipedia

Lucrările Adunării Elective s-au deschis în ziua de 22 ianuarie/3 februarie într-o atmosferă incendiară. Clădirea din Dealul Mitropoliei era înconjurată de mii de oameni. În noaptea de 23 spre 24 ianuarie, membrii Partidei Naționale s-au reunit la hotelul Concordia din București unde, pentru prima oară, s-a formulat cu voce tare ceea ce până atunci fusese doar o năzuință: alegerea lui Cuza ca domn al ambelor Principate.

Alexandru Ioan Cuza a fost votat în unanimitate În dimineața de 24 ianuarie, la ora 11.00, când lucrările Adunării s-au reluat, Vasile Boerescu a cerut o ședință secretă în cadrul căreia a precizat: „A ne uni asupra principiului Unirii este a ne uni asupra persoanei ce reprezintă acest principiu. Această persoană este Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei!

Să ne unim asupra acestui nume și posteritatea ne va binecuvânta, țara ne va întinde mâinile și conștiința noastră va fi împăcată că ne-am împlinit o dorință sfântă”.

Deputații au jurat că vor vota în unanimitate pe domnul Moldovei. Reveniți în sala de ședințe au trecut la vot. Toate cele 64 de buletine purtau numele lui Cuza, unele având și urări adresate domnitorului: „spre mărirea patriei”, „spre fericirea românilor”.

Alexandru Ioan Cuza a fost proclamat domn al Principatelor Unite

Imediat rezultatul a fost adus la cunoștința mulțimii de pe Dealul Mitropoliei. Ziarul „Românul” din 27 ianuarie/8 februarie, consemnează: „… Nu se auzeau în toată capitala decât cele mai vii demonstrații de bucurie. Singurul spectacol care se vedea pe toate ulițele, pe la toate răspântiile, pe toate locurile publice ale Bucureștilor.

24 ianuarie, Unirea Principatelor Române. Miercuri sărbătorim 159 de ani de  la Mica Unire | Digi24

Frații noștri, țărani strigau acum cu toată puterea energică a sufletelor lor: Să trăiască Cuza! Să trăiască Domnul nostru! Se aruncau unii în brațele altora, fără deosebire de condiții, ca cum toți, în general, ar fi scăpat de jugul cel mai apăsător”.

La 8/20 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza venea la București după dubla sa alegere în calitatea de domnitor al Moldovei și Țării Românești.

În aceeași zi, Alexandru Ioan Cuza a depus jurământul în clădirea Catedralei Mitropolitane București, în care se angaja să respecte actul unirii, din 5 și 24 ianuarie: „Jur în numele Preasfintei Treimi și în fața Țării că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele Principatelor Unite; că în toată Domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, și că nu voi avea înaintea ochilor mei decât binele și fericirea nației Române. Așa Dumnezeu și confrații mei să-mi fie întru ajutor!”.

În 1862, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România. Unirea Principatelor Române, Mica Unire, reprezintă unificarea vechilor principate: Moldova și Țara Românească într-un Principat unit.

Cine a fost Alexandru Ioan Cuza 

Alexandru Ioan Cuza se trăgea dintr-o familie veche de moldoveni, tatăl său fiind proprietar de pământ în județul Fălciu, și al Sultanei (sau Soltana), membră a familiei de origini fanariote Cozadini. 

A primit educație europeană și a devenit ofițer în armata moldovenească, unde a ajuns la rangul de colonel. Cuza a participat activ la mișcarea revoluționară de la 1848 și la lupta pentru unirea Principatelor. 

După ce a ajuns prizonier la Viena, Cuza s-a întors în Moldova, în timpul domniei lui Grigore Alexandru Ghica, fiind numit ministru de război. Un susținător al ideii de unire, Cuza a participat la divanul ad-hoc de la Iași.

În 1859, este ales domnitor al Moldovei și al Țării Românești. După realizarea unirii, a inițiat o serie de reforme, cum ar fi secularizarea averilor mânăstirești, reforma agrară, reforma învățământului sau reforma justiției. 

În timpul domniei lui Cuza au fost concepute codul civil și Codul penal de inspirație franceză, legea pentru obligativitatea învățământului primar și au fost înființate primele universități din țară, respectiv cea de la Iași (1860), care azi îi poartă numele, și cea de la București (1864).

Tot în această perioadă a fost organizată și armata națională. Un vechi timbru poștal cu Alexandru Ioan Cuza, de la 1959, emis la 100 de ani de unirea țărilor române În anul 1866, Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să abdice, la mijloc stând interesele marilor proprietari de terenuri, care nu erau mulțumiți de politica domnitorului, prin care a redat suprafețe uriașe de pământ oamenilor simpli. 

 Astfel, în noaptea de 11 februarie 1866, adversarii domnitorului au intrat în dormitorul lui Alexandru Ioan Cuza şi l-au forţat să abdice şi să părăsească ţara, câteva zile mai târziu.

Pe 10 mai 1866, prinţul Carol de Hohenzollern -Sigmaringen, soluţia de criză a uzurpatorilor, este proclamat de Noua Adunare domnitor al României sub numele de Carol I.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *