Tupeul grosier al premierului ungur Viktor Orban este molipsitor la Budapesta. Care este legătura între UEFA, Ungaria Mare și mesajele politice rasiste

După ultimul act revisionist al premierului ungur Viktor Orban, când s-a afișat ostentativ, la un meci de fotbal, cu un fular pe care era imprimată o hartă a Ungariei Mari, un alt acolit libidinos al propagandei de la Budapesta s-a dat în stambă.
Sándor Csányi spune lucruri trăznite
Președintele MLSZ, Sándor Csányi, care este preşedintele Federaţiei Ungare de Fotbal (MLSZ), dar şi vicepreşedintele UEFA a declarat că încearcă să obțină acceptarea simbolului Ungariei Mari de către Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA).
„Dacă MLSZ organizează un campionat, echipele trebuie să accepte condițiile jocului anunțat. Situația este similară pe plan internațional.
Dacă noi vrem să jucăm în preliminariile Campionatelor Europene, în Liga Națiunilor sau chiar în Liga Campionilor și în Liga Europeană, atunci trebuie să acceptăm condițiile jocului anunţate.
Potrivit UEFA, bannerele care poartă mesaje rasiste sau politice nu pot fi afișate. Întrebarea este dacă simbolul Ungariei Mari poartă un mesaj politic. În opinia noastră, nu poartă!”, a afirmat Sándor Csányi.
Așadar, profitând de funcția pe care o deține la nivel European, oficialul ungur vrea ca acest simbol să fie acceptat de forul de conducere al fotbalului european.
Șeful MLSZ a precizat că, deși FARE (Football Against Racism In Europe), grupul pentru combaterea discriminării al UEFA, neagă că ar pedepsi simbolul Ungariei Mari, acesta a adus critici la adresa acestui simbol de trei ori în ultima perioadă în fața Comisiei de Disciplină a UEFA, calificându-l drept revizionist și naționalist.
Extremistul Viktor Orban sfidează bunul simț
Premierul ungar a fost aspru criticat de vecinii săi europeni pentru că a făcut recent propagandă „Ungariei Mari” la un meci amical de fotbal, pe 20 noiembrie.
O hartă de pe fularul său prezenta granițele fostului regat al Ungariei – pierdut în urma Tratatului de la Trianon din 1920 – care includea părți din Austria, Croația, România, Serbia, Slovacia și Ucraina de astăzi.
Ministerul român de Externe l-a acuzat pe Orban de „revizionism”, în timp ce Kievul a cerut „scuze oficiale” din partea Budapestei.
Ministrul de externe al Slovaciei, Rastislav Kacer, a calificat, de asemenea, fularul cu simbolism istoric drept unul „dezgustător”, vorbind despre „vârful unui iceberg şi un moment în care trebuie să se ia poziţie”.
Orban respinsese anterior criticile referitoare la fular, argumentând că „echipa națională de fotbal a Ungariei este echipa tuturor maghiarilor, indiferent unde locuiesc”.
„Ungaria Mare” (în maghiară Nagy-Magyarország) este un concept politic revizionist, care vizează revenirea Ungariei la frontierele avute înainte de 1918, când exista structura statală multinațională Austro-Ungaria, oficial „Imperiul austriac și regatul maghiar”.
Nu este prima oară când Orban face referire la Ungaria Mare.
În primăvara lui 2020, tot într-o postare pe Facebook, el publica o astfel de hartă istorică a ţării sale, în care este inclusă și Transilvania, sub pretextul urărilor de succes pentru elevii care urmau să susţină proba la istorie în cadrul examenului de Bacalaureat din Ungaria.
Lucian Ionescu