Minunea de sub dărâmături. „Ea l-a protejat pe cel mic cu propriul trup”

O femeie siriană a născut sub dărâmăturile unei clădiri prăbușite din regiunea Alep, în urma cutremurului devastator de luni, 6 fabruarie. 

Din păcate, femeia nu a reușit să supraviețuiască, dar momentul în care nou-născutul a fost salvat a fost filmat și publicat pe rețelele de socializare, scrie portalul de știri Irshad Gul.
În videoclipul publicat de un jurnalist sirian pe Twitter se vede momentul în care un bărbat iese cu bebelușul salvat de sub mormanul de moloz și îl predă echipajelor de salvare.

Potrivit acestuia, imaginile sunt filmate în Jindires, în guvernoratul Alep, la granița cu Turcia, una dintre zonele cele mai afectate de cutremurul care a ucis mii de oameni. Femeia care a născut sub dărâmăturile unei clădiri prăbușite nu a supraviețuit. 

„Ea l-a protejat pe cel mic cu propriul trup, până în ultima clipă”, notează portalul Al Balad.
Nou-născutul a fost transportat la spital și trăiește.
Vicepreședintele Turciei a anunțat că numărul morților în această țară din cauza cutremurului a ajuns acum la 3.419, relatează Reuters.

Astfel, bilanțul total din ambele țări, Siria și Turcia, trece de pragul de 5.000, până la ora 9:45 când s-a făcut ultimul bilanț oficial. Au fost confirmate până în prezent 5.021 de persoane decedate în Turcia, Siria și zonele controlate de rebeli din Siria. De asemenea, cel puțin 20.426 de răniți au fost raportați. Potrivit datelor oficiale, 5.775 de clădiri s-au prăbușit.

Lucian Ionescu



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *