Un oficial ungur își trâmbițează ipocrizia pe Facebook. Reacția MAE român

Zsolt Nemeth, președintele Comisiei pentru politică externă din Parlamentul Ungariei, a postat un mesaj provocator la adresa României, prin care solicită arborarea forțată a așa-zisului steag secuiesc pe instituțiile din România.

”Steagul secuiesc va flutura pe fațada instituțiilor publice maghiare până când statul român va permite folosirea liberă pe întreg teritoriul României! Haideți, secui! Hai Transilvania!”, a scris Zsolt Nemeth (Fidesz) pe Facebook.

Ambasadorul Ungariei la București a fost convocat marți dimineață la sediul Ministerului român de Externe, pentru a i se comunica poziția părții române.

Ministerul Afacerilor Externe arată într-un comunicat emis, luni, că legislația română consacră dreptul persoanelor aparținând tuturor celor 20 de minorități naționale de a-și folosi însemnele specifice în privat, precum și în public, în cadrul unor manifestări culturale și religioase specifice.

În ceea ce privește drapelul secuiesc, MAE arată că în România nu există nicio unitate administrativ-teritorială cu această denumire și, ca urmare, nici un însemn oficial specific.

Ministerul român de Externe arată că orice autoritate administrativ-teritorială din România are dreptul de a-și stabili propriile însemne, care trebuie să fie reprezentative pentru ansamblul populației rezidente în acea unitate administrativ-teritorială.

Reamintim că UDMR a depus în 2020 un proiect legislativ ce ar permite ca steagul secuiesc să fie arborat legal lângă drapelul României.Proiectul a fost respins definitiv de Camera Deputaților în 2020.

Oficiali maghiari de rang înalt, începând cu premierul Viktor Orban, fac constant în ultimii ani referire la simbolurile autonomiste ale populației de etnie maghiară din România, precum și la simboluri istorice revizioniste, precum harta Ungariei mari.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *