A cincea zi de la catastrofa din Turcia și Siria. Aproape 22.000 de morți raportați oficial

Bilanțul confirmat al deceselor din cele două țări zguduite de cutremure a ajuns la 21,719.

Este a cincea zi în care eforturile pentru salvarea vieților celor prinși sub dărâmături continuă în condiții meteorolgice severe. Se estimează că numărul celor care și-au pierdut viața este de 18.342 în Turcia și 3.377 în Siria, dar realitatea este cu mult mai cutremurătoare.

Autoritățile turce au declarat că aproape 3.000 de clădiri s-au prăbușit în șapte provincii diferite, inclusiv spitale publice. O moschee faimoasă datând din secolul al XIII-lea s-a prăbușit parțial în provincia Maltaya

Banca Mondială va oferi Turciei 1,78 miliarde de dolari. SUA vor trimite 85 de milioane de dolari pentru sprijinirea Turciei și Siriei.  Mai multe țări, printre care Franța și Germania, au trimis, de asemenea, bani și sprijin, la fel ca și Grecia, care a avut dispute pe termen lung cu Turcia.

 Marea Britanie alocă fonduri suplimentare de 3 milioane de lire sterline (3,65 milioane de dolari) pentru a sprijini operațiunile de căutare și salvare și ajutor de urgență în Siria, a anunțat joi Ministerul de Externe.

Cel puţin 28.044 de persoane au fost evacuate din Kahramanmaraş, una dintre provinciile din sudul Turciei cel mai grav afectate de cutremurul de luni.  23.437 de oameni au fost evacuați pe calea aerului şi 4.607 pe calea rutieră şi feroviară, a anunţat agenţia de gestionare a dezastrelor din Turcia.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *