Încă se mai aud voci de sub dărâmături. Echipele de salvare au făcut minuni. Un bebeluș de două luni a fost salvat

Chiar dacă au trecut peste 128 de ore de la cutremurele catastrofale din Turcia, iată, că se mai pot întâmpla minuni.
Atunci când aproape nimeni nu mai credea că ar mai putea exista viață sub maldărele de moloz, în condițiile în care temeperatura a fost cu multe grade sub nivelul înghețului, fără niciun pic de apă, în condițiile total improprii vieții umane, iată, că speranța încolțește, iar o viață licărește dincolo de orice închipuire.
Într-adevăr, voia lui Dumnezeu s-a văzut și în provincia turcă Hatay, unde echipele de salvare au reușit să scoată în viață de sub dărâmături un bebeluș de numai două luni.

Copilul a fost scos de sub dărâmături în districtul Iskenderun şi transportat la spital, a precizat agenţia de presă turcă Anadolu.
Ceea ce s-a întâmplat în provincia turcă Hatay este cu adevărat o minune, deoarece, pragul de 72 de ore este considerat crucial în găsirea unor supravieţuitori sub dărâmături.
Pe reţelele sociale şi la televiziune, locuitorii din zona afectată de seisme cer în continuare ajutor urgent, susţinând că încă se mai aud voci de sub dărâmături.
Postul public de televiziune TRT a relatat, deasemenea, că un cuplu de turci din provincia Adiyaman a fost salvat după ce a petrecut mai mult de 129 de ore sub dărâmături.
Imaginile difuzate de TRT au arătat o femeie care este transportată la o ambulanţă. După câteva momente, soţul ei, pe care echipele de salvare au reuşit cu greu să-l scoată de sub dărâmături printr-un tunel, a fost dus la o altă ambulanţă.
Bărbatul a fost văzut făcând cu mâna către camerele de televiziune.
Cu toate acestea, se crede că cele trei fiice ale lor au murit în cutremur, a precizat TRT.
Lucian Ionescu