Navă rusească de spionaj în Marea Nordului. „Luăm măsurile necesare. Să nu fim naivi”

Ministrul Mării Nordului, Vincent Van Quickenborne a afirmat, marți, că Belgia a deschis o anchetă cu privire la activităţile unei “nave de spionaj” ruseşti.
Potrivit autorităților belgiene, nava a fost reperată încă din luna noiembrie, anul trecut, în zonele în care există parcuri eoliene, gazoducte submarine şi cabluri de comunicaţii.
“Nu ştim motivele exacte ale acestei nave ruseşti, dar să nu fim naivi. Mai ales dacă se comportă suspect în apropierea parcurilor noastre eoliene, a conductelor de gaz şi a cablurilor de date submarine şi a altor infrastructuri critice”, a subliniat ministrul într-un comunicat.
“Luăm măsurile necesare pentru o siguranţă a lor mai mare”, a spus el.
“Trecerea acestei nave face, fără îndoială, parte din contextul mai larg al războiului din Ucraina”, a apreciat ministrul.
“Având în vedere comportamentul suspect al navei, care a navigat fără AIS (Automatic Identification System), un sistem de securitate obligatoriu care permite cunoaşterea automată a identităţii navelor, a fost lansată o anchetă de către hub-ul de Informaţii Maritime”, a indicat Vincent Van Quickenborne.
Această navă fusese deja observată în apele olandeze, a anunţat luni serviciul olandez de informaţii şi securitate militară (MIVD).
NATO şi UE au anunţat pe 11 ianuarie crearea unui grup de lucru comun pentru a consolida protecţia infrastructurilor lor esenţiale în Europa în faţa ameninţărilor Rusiei.
Această iniţiativă urmează după exploziile care au avariat gazoductele submarine Nord Stream anul trecut şi se doreşte o ilustrare a cooperării sporite dintre cele două organizaţii pentru a răspunde la consecinţele invaziei Ucrainei de către Moscova.