Profesoară înjunghiată mortal de un elev. Motivul este cutremurător

Tragedia a avut loc, miercuri, la un liceu din oraşul Saint-Jean-de-Luz, din sud-vestul Franţei.

Profesoara avea în jur de 50 de ani şi era deja în stop cardiac când serviciile de urgenţă au ajuns la faţa locului.

Elevul, care a fost arestat, a intrat în clasă în timp ce profesoara de spaniolă ţinea un curs şi a atacat-o.

Liceanul suspectat pentru atac are 15 sau 16 ani. El susţine că a fost “posedat” şi că a “auzit voci” care îi spuneau să îşi ucidă profesoara de spaniolă, au declarat surse apropiate anchetei pentru TF1-LCI.

După ce a intrat în clasă, elevul ar fi încuiat uşa înainte de a se năpusti asupra profesoarei. A fugit apoi într-o altă încăpere din şcoală, unde a fost dezarmat de un alt profesor. Adolescentul are probleme psihologice, dar nu avea cazier.

După incident, intrările şi ieşirile liceului, o şcoală privată catolică, au fost închise.

Ministrul francez al educaţiei, Pap Ndiaye, a anunţat că se va deplasa la şcoală “imediat” şi a transmis condoleanţe.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *