Măsuri crescute împotriva spionilor ruși din UE. „Avem mulţi ruşi care nu sunt verificaţi”

Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a afirmat, vineri, la conferința privind controlul frontierelor, care a avut loc la Atena, că trebui să se sporească controalele în legătură cu vizele și securitatea frontierelor.
Potrivit oficialului European, măsurile ar ajuta la a-i împiedica pe spionii ruşi să intre în spaţiul Schengen.
Comisarul european a menţionat că preşedintele rus Vladimir Putin “doreşte de asemenea să distrugă Uniunea Europeană… Suntem o ameninţare pentru el, avem democraţie, libertate, prosperitate”.
“Avem nevoie de controale mai stricte asupra cererilor de viză şi de o securitate mai mare la frontierele noastre”, a adăugat ea.
Un nou sistem de schimb de informaţii în spaţiul Schengen urmează să intre în vigoare la 7 martie
Un nou sistem de schimb de informaţii în spaţiul Schengen urmează să intre în vigoare la 7 martie, a precizat Ylva Johansson, apreciind că România şi Bulgaria ar trebui incluse, de asemenea, în spaţiul Schengen în acest an pentru a contribui la schimbul de informaţii în domeniul poliţiei.
“Astăzi, doar jumătate dintre cei care intră în Uniunea Europeană cu o viză sunt verificaţi de sistemul de schimb de informaţii din cadrul Schengen. Aceasta înseamnă că avem mulţi ruşi care nu sunt verificaţi”, a explicat ea.
Sunt necesare controale biometrice în cazul în care agenţi ar folosi paşapoarte false, a susţinut responsabilul european, menţionând că aproximativ 400 de spioni ruşi au fost expulzaţi din UE anul trecut.
În faţa acestei necesităţi de consolidare a controalelor la frontieră şi de utilizare a noilor tehnologii, comisarul UE a estimat că actualul buget european de “6,6 miliarde de euro pentru protecţia frontierelor nu este suficient”.
Lucian Ionescu