Președintele Joe Biden a scăpat cu bine din operație. Leziunea „s-a vindecat bine”

Preşedintele Joe Biden, în vârstă de 80 de ani, a ieșit cu bine dintr-o intervenție chirurgicală efectuată în luna februarie.

După intervenția chirurgicală pe care a suferit-o în luna februarie, președintele american Joe Biden se simte bine, iar medicii sunt siguri că diagnosticul este favorabil.

Biden a fost operat în luna februarie pentru a i se îndepărta de pe piept o leziune “minoră” a pielii, care s-a dovedit a fi canceroasă.

Medicul Kevin O’Connor, cel care l-a operat pe președintele american spune că „tot ţesutul canceros a fost îndepărtat cu succes”.

Leziunea canceroasă, detectată şi îndepărtată în timpul examinării medicale de rutină din 16 februarie, are o natură care “nu tinde să se răspândească sau să provoace metastaze”, a arătat medicul Kevin O’Connor, într-un raport făcut public de Casa Albă.

O’Connor a precizat că “nu mai este nevoie de niciun tratament suplimentar”. El a mai raportat că zona în care era leziunea “s-a vindecat bine”.

Biopsia a confirmat că preşedintele a avut un carcinom bazocelular, diferit de formele mai grave de cancer de piele, cum ar fi melanomul.

Supravegherea dermatologică a preşedintelui american va continua ca parte a asistenţei medicale obişnuite.

În urma examinării fizice de luna trecută, medicii l-au declarat pe Joe Biden sănătos şi “apt pentru serviciu”.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *