Laura Codruța Kovesi condamnă crimele comise de ruși în Ucraina. „Federația Rusă deportează mii de copii ucraineni!”

Procurorul-șef european, Laura Codruța Kovesi, a participat, la Lviv, la conferința United4Justice, unde a participat și la o întâlnire cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

În discursul rostit la reuniune, șefa EPPO a spus că se află în Ucraina pentru a lua poziție împotriva „noului avatar al răului radical” și a susținut că Parchetul European trebuie să primească și competența de a verifica respectarea sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană.

De asemenea, Kovesi , a declarat că rușii au deportat copii ucraineni în Rusia. Situația actuală amintește de cele mai negre zile ale Europei, din timpul celui de al Doilea Război Mondial, și de crimele comise de naziști, sunt de părere responsabilii europeni.

Procurorul-șef al Parchetului European Laura Codruța Kovesi a declarat că agresiunea Rusiei asupra Ucrainei readuce în memorie cele mai întunecate ore din istoria Europei. Oficialul european a făcut o paralelă între crimele regimului nazist și cele de acum comise din ordinul Kremlinului.

Laura Kovesi, procuror-șef al Parchetului European: Vom dovedi ororile agresiunii rusești. Sunt aici pentru a lua poziție, cu dumneavoastră, împotriva noii întrupări a răului radical. (…) În zilele următoare, colegii mei vor dovedi ororile agresiunii rusești. Se va discuta despre cum vor fi trași la răspundere toți cei care au comis aceste crime. Există un singur fapt pe care nu îl pot ignora: Federația Rusă deportează mii de copii ucraineni!

Și președintele Comisiei Europene a salutat demersul tragerii la răspundere a Rusiei pentru crime de război. Un pas important în acest sens este înființarea unui centru pentru inculparea crimelor comise în timpul agresiunii.

Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene: Se știe că forțele ruse au recurs la tortură, violență sexuală și execuții sumare. Nici măcar copiii nu au fost menajați. (…) Trebuie să facem tot posibilul pentru a-i aduce pe cei responsabili în fața justiției”.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *