Președintele belarus Alexandr Lukaşenko răsuflă ușurat. Lidera opoziției a fost condamnată la ani grei de închisoare

Contradandidata actualului președinte din Belarus, Alexandr Lukaşenko, de la alegerile din 2020, Svetlana Tihanovskaia, a fost condamnată în lipsă la 15 ani de închisoare.

Tihanovskaia a fost lidera opoziției, în prezent fiind în exil, după ce a pierdut alegerile prezidențiale.

Un alt opozant, Pavel Latuşko, aflat şi el în exil, a fost condamnat la 18 ani de închisoare în acelaşi proces pe care Tihanovskaia îl consideră o “farsă”. Cei doi opozanţi au fost acuzaţi în special de “conspiraţie pentru preluarea neconstituţională a puterii”.

Procuratura  a cerut, în ședința care a avut loc, în luna februarie, la un tribunal din Mink, o pedeapsă de 19 ani de închisoare pentru Tihanovskaia.

O pedeapsă similară a fost solicitată și împotriva lui Pavel Latuşko, fost ministru al culturii şi fost director al teatrului academic de stat din Belarus. Pentru alţi trei aliaţi din exil ai Svetlanei Tihanovskaia – Maria Moroz, Olga Kovalkova şi Serghei Dilevski – judecaţi în acelaşi dosar, procuratura a cerut 12 ani de închisoare
În vârstă de 40 de ani, Tihanovskaia fost nevoită să fugă din Belarus după ce a pierdut în 2020 alegerile prezidenţiale în faţa preşedintelui Aleksandr Lukaşenko. Alegerile au fost urmate de proteste masive organizate de opoziţie, care-l acuză pe Lukaşenko de fraudă electorală. 

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *