Ziua celor 40 de mucenici uciși pentru credința lor în Dumnezeu. Tradiții și obiceiuri românești

Potrivit scrierilor bisericești, mucenicii erau soldați creștini de diferite origini: greci, romani și armeni care au trăit pe vremea împăratului Licinius (308 – 324) și făceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia.

În acea perioadă, cei care își manifestau credința în Dumnezeu este asupriți. Astfel, după ce guvernatorul Armeniei a aflat de credința celor 40 de Mucenici, le-a ordonat să se lepede de Dumnezeu.

Aceștia au refuzat și au fost întemnițați timp de opt zile și bătuți cu pietre. După ce i-a chinuit, le-a poruncit să se arunce în râul Sevastiei unde urmau să aibă parte de o moarte cruntă din cauza gerului, potrivit crestinortodox.ro.

“Într-acel timp li se poruncea creştinilor, care se aflau în cetele ostăşeşti, să aducă jertfă diavolilor. Şi erau în ceata lui Agricolae, în părţile Capadociei, nişte ostaşi, patruzeci la număr, care, de asemenea, slujeau într-o dregătorie ostăşească şi aveau dreapta credinţă în Hristos Dumnezeu, fiind bărbaţi tari şi nebiruiţi în războaie, iar în dumnezeieştile Scripturi foarte iscusiţi”. (Vieţile Sfinţilor)

Sfinţii Mucenici au fost îndemnaţi de comandantul lor să aducă jertfe şi să se închine zeilor romani şi aşa cum şi-au arătat vitejia şi curajul în războaie, cu acelaşi cuget şi determinare să se supună legilor imperiale şi să jertfească idolilor.

Militarii, răspunzând mai marelui lor, au spus: “Dacă pentru împăratul cel pământesc ne-am luptat în războaie şi am biruit pe vrăjmaşi, precum singur mărturiseşti, ticălosule, cu atât mai vârtos ne vom nevoi pentru Împăratul cel fără de moarte şi vom birui a ta răutate şi al tău vicleşug”. (“Vieţile Sfinţilor”)

Cei 40 de ostaşi erau bărbaţi puternici, cunoscuţi pentru curajul lor pe câmpul de luptă. Despre aceasta mărturisea însuşi Agricola, comandantul acelui corp de oaste, care din toată inima sa spunea: “Câţi ostaşi are împăratul vostru, nu sunt asemenea vouă întru nimic, nici întru înţelepciune, nici întru tărie, nici întru frumuseţe, nici aşa de iubiţi nu-mi sunt mie ca voi”. (Vieţile Sfinţilor)

Sfinţii nu s-au lăsat însă înduplecaţi nici de cuvintele înşelătoare şi nici de îngrozirile comandantului, mărturisind cu tărie credinţa în Hristos, rugându-se spre a fi şi mai mult întăriţi de Dumnezeu pentru a putea suferi chinurile, rămânând uniţi.

Auzind Sfinţii Mucenici hotărârea de condamnare la moarte prin îngheţare, îmbărbătându-se unul pe altul, s-au sfătuit în ce loc doresc să li se aşeze cinstitele moaşte după ce vor lua cununa muceniciei.

La îndemnul celor mai viteji dintre ei, Meletie, ‘ostaşul lui Hristos’, împreună cu alţi doi, a scris o scrisoare de mărturisire şi de îndemnare către fraţii lor de acasă. Scrisoarea s-a păstrat până astăzi sub numele de “Testamentul Sfinţilor 40 de martiri ai lui Hristos, care s-au săvârşit în Sevastia”. (“Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, arhimandrit Cleopa Ilie, 1996)

Guvernatorul provinciei împreună cu comandantul au decis ca toţi cei patruzeci de ostaşi să fie duşi legaţi la un lac ce se afla lângă cetatea Sevastiei, căci era iarnă, ger cumplit şi vânt mare. Mărturisitorii au fost dezbrăcaţi şi aruncaţi în mijlocul apei, iar la marginea lacului era ridicată o baie, pentru ca dacă vreunul din mucenici, slăbind de ger, ar voi să se plece la închinarea la idoli, să iasă din apă şi să se încălzească în acea baie caldă.

Lăsându-se noaptea, frigul s-a întărit şi mai mult, iar trupurile sfinţilor îngheţau de ger. Atunci unul dintre ei, neputând să mai rabde, s-a despărţit din acea sfântă ceată şi a alergat la baie. Dar când şi-a atins piciorul de pragul acelei băi calde, îndată a căzut mort.

Văzându-l pe fugar, sfinţii aflaţi în mijlocul apei se rugau: “Acum Acelaşi eşti, Doamne, Cel ce ai ascultat rugăciunile lui Iacob, când fugea de certarea lui Isav, fratele său; Cel ce ai ajutat lui Iosif şi l-ai izbăvit din primejdie; Cel ce ai auzit pe Moise care a dat semne şi minuni în Egipt împotriva lui Faraon şi a poporului său şi a despărţit marea şi pe poporul Tău l-a scos în pustie; Cel ce ai ascultat pe Sfinţii Tăi Apostoli, ascultă-ne şi pe noi, Doamne, ca să nu ne înece viforul apei, nici să ne înghită adâncul, că am sărăcit foarte.

Ajută-ne, Dumnezeule, Mântuitorul nostru, că am stat în adâncul apei şi ni s-au udat picioarele în sângele nostru; uşurează-ne de sarcină şi alinează iuţimea văzduhului, Doamne, Dumnezeul nostru, că spre Tine nădăjduim, ca să nu ne ruşinăm şi să cunoască toţi că ne-am mântuit, strigând către Tine”. (Vieţile Sfinţilor)

După miezul nopţii a strălucit o lumină ca soarele, atât de caldă, ca în vremea secerişului, care a izgonit gerul, iar gheaţa a topit-o şi a încălzit apa. Iar ostaşii cei ce erau puşi de pază erau cuprinşi de somn, numai comandantul închisorii nu dormea.

El, auzind pe sfinţi rugându-se lui Dumnezeu, se gândea cum cel ce scăpase la baie s-a topit îndată ca ceara de căldură, iar ceilalţi, petrecând în ger atât de mare, sunt încă vii.

Atunci acesta a deşteptat străjerii şi, dezbrăcându-se de hainele sale, a sărit în apă, strigând cu mare glas că şi el este creştin, împlinind astfel numărul cel dintâi.

Pentru că în zori au fost scoşi vii din lac, s-a poruncit o execuţie cumplită, să le fie zdrobite fluierele picioarelor şi să fie lăsaţi să-şi dea sufletele, toţi martirii au trecut astfel la Domnul.

Cei 40 de Sfinţi Mucenici au fost: Chirion, Candid, Domnos, Isichie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetius, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Domitian, Gaiu, Leonte, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie.

Tradiții și obiceiuri de mucenici

În ziua de Mucenici, românii respectă o serie de tradiții și obiceiuri. Cea mai cunoscută tradiție respectată în această zi este pregătirea mucenicilor, cunoscuți și ca sfințișori sau bradoși.

În funcție de regiune și de modul de prepare există mucenici moldovenești și mucenici muntenești.

În zona Moldovei, gospodinele pregătesc colaci în formă de cifra 8 care simbolizează infinitul și după coacere îi dau cu miere și cu nucă.

În Dobrogea și în Muntenia, mucenici au dimensiuni mai mici, dar tot sub forma cifrei 8 și se fierb în apă cu zahăr, scorţişoară şi nucă, simbolizând astfel lacul în care au fost aruncaţi Sfinţii Mucenici.

În Muntenia, există și un alt obicei, cel al „uitatei pentru morți”. Acesta este mucenic mai mare, în forma de om, cu gură, urechi si nas și fără ochi, care se bagă la cuptor. Iar după coacere se unge cu miere. Potrivit tradiției, acest mucenic amintește de cei care în timpul anului nu au fost pomeniți.

După ce pregătesc mucenicii, oamenii îi duc la biserică pentru a fi sfințiți, după care îi dau de pomană pentru sufletele adormiților.

Pe lângă mucenici se obișnuiește să se împartă mâncare de fasole, nuci, poame sau alune.

În satele din Bucovina, femeile împart câte un colăcel, o lumânare și un pahar cu vin.

Legenda celor 44 de pahare cu vin

Un alt obicei cunoscut în ziua de mucenici este ca bărbații să consume 44 de pahare cu vin.

În tradiția populară se credea că vinul le dă bărbaților sănătate și putere de muncă tot anul.

De asemenea, în tradiția creștină se mai spune că vinul vărsat reprezenta sângele celor 40 de mucenici care au murit în numele credinței.

Însă, cu toate că în religia creștină se spune că au fost 40 de mucenici, în tradiția populară se spune că trebuie să se bea 44 de pahare.

Această diferență vine de la faptul că în popor s-a păstrat o tradiție precreștină, care provine din sărbătorile bahice din antichitate.

În credința populară, în ziua mucenicilor se încheie și zilele Babei Dochia, iar moartea ei marchează trecerea de la anotimpul friguros la cel călduros. Astfel, în această zi oamenii respectă o serie de tradiții pentru alungarea gerului.

În dimineața zilei de 9 martie este obiceiul ca oamenii să scoată plugul în fața casei. În acest fel se credea că plugul este pregătit pentru un noul an agrar.

Sătenii obișnuiesc să lovească pământul cu bețe în timp ce rostesc descântece ca să vină căldura.

De Sfinții Mucenici se aprind focuri în curți, pentru a alunga spiritele rele și a aduce norocul și binele în casă.

În ziua de mucenici nu este bine să se facă curățenie sau alte treburi în gospodărie. Altfel, cei care încalcă tradiția vor avea parte de ghinion tot anul și nu vor avea un pământ roditor.

O altă tradiție mai spune că mâncarea care a rămas după ziua de Mucenici nu trebuie consumată a doua zi, ci trebuie să fie aruncată.

Lucian Ionescu