Vladimir Putin sfidează tot și vizitează oraşul ucrainean Mariupol. „Ca un hoţ adăpostindu-se în spatele nopţii”

Președintele rus a vrut să demonstreze că nu are teamă de nimic și a vizitat, duminică, orașul-port Mariupol aflat sub control rusesc din luna mai 2022.

Deplasarea președintelui rus la Mariupol, oraş ucrainean devastat de bombardamente, a fost anunțată și de serviciul de presă al Kremlinului.

Este prima deplasare a liderului rus în acest oraş-port din Ucraina ce fusese sub asediu luni de zile şi fusese ocupat de armata rusă în luna mai 2022.

Potrivit Kremlinului, Vladimir Putin s-a deplasat la Mariupol cu elicopterul şi a făcut un tur al oraşului, el însuşi la volanul unei maşini. Vladimir Putin a discutat cu localnici, a vizitat locuri de interes şi a primit un raport asupra lucrărilor de reconstrucţie din acest oraş devastat

Reacția ucrainenilor

“Criminalul internaţional Putin a vizitat oraşul ocupat Mariupol” în timpul nopţii, “probabil pentru a nu vedea la lumina zilei oraşul ucis de ‘eliberarea’ lui”, a scris Consiliul municipal pe contul său de Telegram, făcând referire la mandatul de arestare internaţional ce îl vizează pe preşedintele rus.

Vladimir Putin a vizitat oraşul Mariupol noaptea “ca un hoţ”, denunţă Ministerul Apărării ucrainean

Preşedintele rus Vladimir Putin a întreprins o vizită în oraşul Mariupol, devastat de bombardamente, noaptea “ca un hoţ”, a denunţat duminică Ministerul Apărării al Ucrainei.

“Ca un hoţ, Putin a vizitat oraşul ucrainean Mariupol adăpostindu-se în spatele nopţii. În primul rând, aceasta este mai sigur. De asemenea, noaptea îi permite să pună accent pe ceea ce vrea el să arate şi ţine oraşul pe care armata lui l-a distrus în totalitate şi pe cei câţiva locuitori care au supravieţuit la adăpost de privirile indiscrete”, a declarat ministerul ucrainean pe Twitter.

La rândul său, un consilier prezidenţial ucrainean a denunţat “cinismul” şi “lipsa de remuşcări” ale lui Vladimir Putin în timpul vizitei sale la Mariupol.

“Criminalii revin întotdeauna la locurile crimelor lor… Ucigaşul a mii de familii din Mariupol a venit să admire ruinele oraşului şi mormintele sale. Cinism şi lipsă de remuşcări”, a scris Mihailo Podoliak pe Twitter.

Ce spun autoritățile de la Kremlin

După ce sâmbătă, Vladimir Putin a întreprins o vizită în Crimeea anexată, a luat hotărârea „spontană” de a vizita și orașul ucrainean Mariupol.
“Totul a fost foarte spontan”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, evocând această primă vizită a preşedintelui rus la Mariupol.

“Nici deplasările sale în oraş nu erau prevăzute”, la fel ca şi vizita la un teatru muzical local sau întâlnirile cu locuitori ai acestui oraş-port, a susţinut Peskov.

Înainte de aceasta, duminică dimineaţa, Kremlinul a anunţat că preşedintele rus Vladimir Putin s-a deplasat la Mariupol.

Aceasta a fost prima deplasare a liderului rus în acest oraş-port din Ucraina ce fusese sub asediu luni de zile şi ocupat de armata rusă în luna mai 2022.

Mandat de arestare pentru Putin

Vladimir Putin este vizat începând de vineri de un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internaţională (CPI), care îl acuză de crima de război “deportare ilegală” de copii ucraineni. CPI, cu sediul la Haga, a încercat de asemenea să verifice dacă bombardamentul şi asediul asupra oraşului Mariupol, în sud-estul Ucrainei, pot constitui o crimă împotriva umanităţii. Ea a conchis că îi lipsesc elemente pentru a ajunge la o astfel de concluzie, în condiţiile în care nu a avut acces în regiunea Doneţk, unde se află Mariupol.
Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *